Prostu’ stie ca ai voie

Eu ma feresc de vicii. Le stropesc cu Domestos ca pe niste bacterii  si le rod cu peria pina ustura si se decojesc. Cad si ma curat de orice gind daunator ca de-o pielita moarta. Le adun si le arunc peste gard, la vecinii cu pacatele deja insirate pe sirma aidoma merelor uscate. O fac pentru ca imi place sa fiu curata. Pentru ca asta stiu eu ca m-ar face curata.

Evident, nu o faceam din proprie initiativa la inceput. Fumatul, alcoolul, birfa, baietii, pina si notele mici la purtare alcatuiau lista “lucrurilor rele”. Prin urmare, trebuia sa ma feresc de astea toata viata.  O poza cu o tigara in mina insemna un poponet rosu ca piperul si  semnificativ mai putina miscare in urmatoarele zile de vacanta. O intirziere de zece minute dupa apusul soarelui constituia prilej de catalogare drept “usuratica” si trebuia sa uit de plimbari cel putin o saptamina.

Eram pedepsita pina si pentru o convorbire mai lunga la telefonul fix. Nu mai primeam bani de cornulete. “Nu se poate”, era tot ce mi se spunea, intrebarile mele “siciitoare” raminind undeva intre bulbucatul ochilor si piscatura arzatoare a unei curele subtiri. Iar prietenii ma vizitau ziua, cind parintii erau la serviciu, pentru ca unii dintre ei mai scapau cite o injuratura printre pierderile la “Popa Prostu'” si daca ii auzea cineva, canonul era asemanator.

Nu am invatat sa injur de la colegii mei basarabeni si nici sa joc carti mai bine nu stiu. Dar Iasul ma vindeca. Si e ciudat, pentru ca Domestos gasesc aici mult mai usor.

Lina VDOVII