Fuga peste Ocean
Pastila de după 22 mai 2016 Niciun comentariu la Fuga peste Ocean 13Tac și-nghit în sec. Nu mai pot să-i aduc înapoi. S-au urcat într-o zi în avion și duși au fost. Îmi amintesc că trăgeau cu amîndouă mîinile cîte-un geamantan. Probabil că și-au luat o parte din România, altfel nu-mi explic de ce nu i-am mai văzut. Bunica s-a întors și ne-a făcut cu mîna, bunicul doar ne-a aruncat o privire, probabil nu voia să-i vedem tristețea. Eu nu-mi amintesc dacă am plîns, dar mîhnirea care m-a cuprins n-o pot uita. Ne-au abandonat în favoarea unui alt rînd de verișori.
Mult timp am simțit o invidie de nestăpînit. Însă diferența dintre mine și ceilalți o făcea America. Ei aveau un continent al tuturor posibilităților de partea lor. Noi nu aveam niciun motiv să îi reținem aici. O perioadă am șters frecvent praful din casă și am făcut curat în fiecare colțișor, sperînd că se vor răzgîndi și se vor întoarce.
După un timp, a plecat și tata. A fost nevoie de un rîu de lacrimi, o săptămînă și multe, multe promisiuni pentru a accepta situația. Pe el l-am condus doar pînă la gară. Urma să ia trenul și să se urce singur în avion. Era entuziasmat chiar dacă nu știa nicio boabă de engleză. Îmi amintesc că își notase cîteva cuvinte cheie pe un carnețel pentru a reuși să schimbe terminalul atunci cînd făcea escală. El nu și-a luat decît un rînd de haine și niște bani. Spera să se întoarcă repede. Bunicii s-au mai întors doar acum vreo trei ani, cînd el trebuia să-și schimbe buletinul. Au încercat să mă mituiască. Mi-au adus lucruri la care nici nu îndrăzneam să visez, dar au uitat că aici nu sîntem în America. Au plecat și au lăsat casa goală, iar acum sperau să-i iert. Nicio șansă.
Prea mult timp n-am avut cum să mă laud în fața prietenilor cu prăjiturile sau cu poveștile lor. Tata n-a luat microbul. S-a întors acasă după o scurtă perioadă de timp și chiar dacă mai pleca, făcea repede cale-ntoarsă. Dacă e să ne luăm după timpul pe care-l petrec în fiecare țară, americanii par să fi cîștigat bătălia. Dar dacă ne uităm la ei, noi am învins. Bunica încă mai poartă baticul nostru, iar bunicul are grijă ca de fiecare dată cînd vine acasă să umple bagajul cu dulceață de nuci și vin roșu.
de Florentina Tituleac
Adaugă un comentariu