La mila noastră

România are nevoie de o dezbatere sănătoasă și limpede cu privire la întregul sistem electoral. Trebuie discutate și stabilite forme moderne de folosire, și cît mai sigure, desigur, a votului prin corespondență și a unui sistem care să implice două tururi sau o mai bună reprezentare a candidaților. Însă cel mai important aspect pe care îl are de deslușit țara noastră este susținerea unei dezbateri despre introducerea obligativității votului.

Fără comparații cu alte state, fără sisteme complexe de analiza statistică, votul obligatoriu poate fi una dintre soluțiile unui sistem politic competitiv. În momentul acela, candidații, de orice natură ar fi ei, nu trebuie să convingă alegătorii să vină la vot, ci trebuie să le cîștige un vot pe care, aceștia, oricum îl vor da. Iar revolta societății va fi de o sută de ori mai evidentă. Absenteismul de acum, pus pe seama ignoranței și a lipsei spiritului civic, nu reflectă complet procentul celor care vor să se revolte. Procentul celor care spun că nu au nicio opțiune și aleg să nu se prezinte la urne. Vocea lor e îngropată laolaltă cu cea a celor pentru care votul nu contează, candidații nu există, iar dacă nu-i dă nimeni nimic, de ce s-ar duce?

Or cu implementarea votului obligatoriu s-ar putea cîștiga fix asta – un grup compact, de zeci de mii, sute de mii de oameni care să meargă la urne, să deseneze avioane pe buletine și să le ștampileze de treizeci de ori. Ce voce poate fi mai puternică decît cea în care legea îți impune o prezență de peste 80%, presupunînd că 20% dintre votanți vor avea un motiv pertinent să nu se prezinte, iar 30% dintre cei care vin la vot îl desenează pe buletine pe Caragiale?

Iar această dezbatere trebuie să vină tocmai din societatea civilă, pentru că lor, celor din sistem, le convine prezența mică. Din 50 și ceva la sută cîți se prezintă, în medie, la urne, 30% dintre voturi se știe dinainte în ce direcție merg. La prezidențiale, a fost nevoie de votul diasporei și a tinerilor revoltați ca să se dea peste cap sondajele de casă ale partidelor, alea reale, pe care nu le vîntură prin presă și în funcție de care își fac socotelile.

Sigur, votul obligatoriu poate nu este soluția care să salveze România. Putem vorbi de o educație civică, o educație a votului, una care să înceapă din clasa I, de responsabilizare a copilului, pentru că fără această responsabilitate socială orice comunitate cade, cu generațiile, în anarhie. Dar uitați-vă la rezultatele din urma votului de ieri și gîndiți-vă de-ar mai fi fost la fel dacă măcar trei sferturi din populație înțelegea importanța votului și faptul că destinul țării, al orașului și al comunei stă, de fapt, în ștampila fiecăruia.