Crizanteme de Todirel

„De dimineață de la ora 7.00 stau aici și nu-i deloc vînzare”, își începe povestea bătrînica cu batic roșu, înflorat, sub care se zărește o căciulă neagră. Face pași în stînga și-n dreap­ta ca să nu înghețe de tot, fără a scă­pa din ochi cutiile de carton pe care și-a așezat crizantemele multicolore. Astăzi a mai adus cu ea și două sa­co­șe cu nuci. „Sînt cam negre anul aces­ta, că ploaie nu prea a fost”, le răs­pun­de clienților cînd aceștia o în­trea­bă cu cît le dă. Te roagă din priviri să te oprești în dreptul ei, să vezi ce are de vînzare. Un leu costă buchețelul de flori, dar asta nu pare să atragă oamenii care intră grăbiți în piață.

Cînd te uiți la tanti Maria Ichim, prima dată-i observi ochii mici, de un albastru ca de smarald, care te pri­vesc insistent dacă intri în vorbă cu ea. Are obrajii îmbujorați și nu-și scoa­te mîinile din buzunarele cojocului ma­ro. Vine la Piața Nicolina o dată sau de două ori pe săp­tămînă. Patru lei dus și patru lei întors, atît o costă dru­mul de la Todi­rel pînă la Iași și îna­poi acasă. „Da­că strîng măcar banii ăș­tia, mă duc acasă, dacă nu, rămîn la un băiat care stă aici, în oraș”, spu­ne bătrîna în timp ce privește în gol.

Stevie, urzici și legume din pro­pria grădină aduce an de an la piață. Face asta de cînd se știe. Încă de mic copil părinții o trimiteau la oraș pentru a vinde zarzavaturi sau plante medi­cinale culese de pe cîmpuri. Pe atunci, parcurgea zilnic distanța de cinci kilometri dintre Bîrnova și Iași pe jos, fără ca măcar să aibă încăl­țări în picioare. „Veneam desculță și vindeam la Hala Centrală tot felul de buruieni”, își aminteșe tanti Maria în timp ce își scoate pentru prima da­tă o mînă din buzunar pentru a-și a­șeza florile. Locuiește singură de cînd a rămas văduvă, și tot singură are gri­jă de grădină, deși are șase copii. Unii dintre ei sînt plecați în străinătate, iar ceilalți sînt stabiliți la casele lor și au servici.

La cei 68 de ani ai săi, tanti Maria are o pensie de doar 400 de lei. Faptul că vinde în piață o ajută să-și suplimenteze veniturile. „Nu e u­șor atunci cînd ai 13 nepoți”, măr­tu­risește bătrîna în timp ce pe față îi apare un prim zîmbet. Re­gretă că nu îi poate ajuta prea mult, dar speră ca dragostea să compenseze lipsu­rile fi­nanciare. Ar veni în piață mai des, cum venea în trecut, numai că acum nu mai are ce pune pe tarabă. Lipsa ploilor a afectat legumele din grădină și nici măcar ceapa sau car­tofii nu s-au făcut. „Și noi cumpă­răm din piață, că nu avem ce să mîncăm”, adaugă tanti Maria pri­vind la tarabele bogate în produse ale co­mer­cian­ților.
Unul cîte unul, stropii de ploa­ie încep să acopore marfa expusă la intrarea în piață. Tanti Maria Ichim în­cearcă să împingă nucile la dos și își trage baticul mai pe frun­te. „Poa­te măcar la anul vom avea ceva prin grădină”, se consolează bătrîna în timp ce se grăbește să-și bage mîinile în buzunar ca să nu înghețe de tot.