Fotografia, un indiciu către suflet
De pe scena Iașului 7 noiembrie 2016 Niciun comentariu la Fotografia, un indiciu către suflet 24Casa de cultură „Mihail Ursachi” din Iași a găzduit marți, 2 noiembrie, a 160-a întrevedere a Clubului Fotografilor. Un eveniment care a adunat pasionații de fotografie și a reunit mai multe prezentări cu teme diferite la care cei din sală puteau contribui, cu o idee, o părere sau o întrebare. Prima prezentare a fost a lui Constantin Ciobanu cu numele de „Povestea de… lîngă fotografie” în care acesta a expus poveștile din spatele unor fotografii ale unor celebrități, și cum acele poze au influențat cariera acestora. În final a fost prezentată o fotografie care îi aparține lui Kevin Carter, ilustrînd o fetiță subnutrită din Sudan în preajma căreia se află un vultur.
Cea de-a doua prezentare a fost ținută de Vlad Colotilă care a vorbit despre George Brassai, un fotograf, pictor si sculptor francez de origine maghiară. Acesta a subliniat care sînt operele sale cele mai reprezentative și despre cum fotograful aborda elementele specifice, cum ar fi umbrele, expunerea la lumină sau compoziția. Discuție la care au participat cu succes si spectatorii aflați în sală, prezentarea luînd forma unei dezbateri.
„Brassai sau Gyula Halász după numele său real a început să aibă, încă din 1929, o pasiune intensă pentru fotografierea Parisului nocturn, în care provocarea era îmbinarea întunericului cu lumina artificială”, a declarat Vlad Colotilă.
Ultima prezentare a fost a lui Carmen Laura Băjenaru care a vorbit despre Howard Shatz, un celebru fotograf american contemporan. A fost prezentată cariera acestuia în medicină, fiind evidențiat faptul că în acea perioadă și-a descoperit pasiunea pentru fotografie. După ce a devenit cunoscut, acesta a început proiecte avînd ca teme mișcarea și corpul uman, pentru ca mai apoi să le îmbine pe cele două, folosind ca modele, sportivi de perfomanță.
Cadrul acvatic și mișcarea sînt și ele prezente în operele lui Shatz. „De cîte ori se muta, își construia cîte o piscină în care să poată face fotografii, în care modelele erau supravegheate de înotători”, a precizat Carmen Băjenaru.
Prezentările au dezbătut atît subiecte moderne, pliabile pe aparatele digitale, dar și subiecte mai puțin actuale care țin de pozițiile din care se poate obține cea mai bună lumină pentru aparatele mai vechi, analog.
În dialogul cu cei care au prezentat a intervenit si fotograful Ioan Agapi care a vorbit despre propria colecție de negative, amintind că importanța și esența unei fotografii nu se află în calitatea aparatului, ci în ce se află după și în spatele aparatului.
Adaugă un comentariu