Jaf armat pe ritmuri de vioară

Prima parte din luna noiembrie a fost dedicată studenților ieșeni. Săptămîna trecută, aceștia au luat parte la Studențiada, fiind cea de-a X-a ediție a festivalului organizat la nivel național de către cei de la Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR). Astfel, marți, 1 noiembrie, începînd cu ora 19.30, prima seară de sărbătoare a studenției l-a adus pe scena amenajată în holul Casei de Cultură a Studenților (CCS) din Iași, în cadrul concertului de deschidere a festivalului, pe artistul Skizzo Skillz împreună cu trupa sa.

De cum treci de ușa de sticlă de la intrare simți cum bașii puternici ai muzicii îți bubuie în piept, dictînd un alt ritm inimii. Aceștia te învăluie și te poartă pe scări pînă la locul unde este amplasată scena, și anume, în foaierul Casei de Cultu­ră a Studenților, care arată acum ca sala unui club. Deși concertul a început cu o întîrziere de aproape o oră, acest lucru nu pare să-i deranjeze pe studenții puși pe distracție, care aleg să-și omoare timpul adu­nîndu-se în grupulețe afară și aș­tep­tîndu-se unii pe alții să-și termine de fumat țigările. Sunetul de vioară atrage atenția tuturor celor din sa­lă, care își ațintesc privirile nedu­merite asupra fetei de pe scenă ce a­re chipul acoperit cu un batic cu cap de mort. Asemenea ei, sînt și celelalte două membre ale trupei, dar misterul fețelor acoperite se rupe rapid, atunci cînd din boxe răsună acordurile melodiei „Binidităt” și pe scenă li se alătură și Skizzo Skillz. „E tipa de la Blaxy Girls!”, exclamă o tînără înaltă cu buze roșii, atunci cînd cele de pe scenă își dezvăluie chipul.

Răpirea Antoniei

La îndemnul artistului mulțimea se apropie de scenă. Deși la început fetele din public se mișcau timid pe ritmul melodiei, odată cu piesa „Jaf armat” atmosfera devine electrizan­tă, iar dansul molipsitor. O mare de mîini se agită frenetic în aer de la stînga la dreapta și invers. Numai cîțiva băieți din ultimul rînd nu se sincronizează cu mulțimea, probabil pentru că au rămas fascinați de mișcările de dans ale partenerelor sau de fustele scurte ale fetelor de pe scenă. O domnișoară mai scun­dă se ridică pe vîrfuri cît poate ea de mult, în speranța că va reuși să zărească și ea cîte ceva din cele de pe scenă, dar pînă la urmă reușește să-și croiască drum rapid chiar pî­nă în față. Unei fane norocoase îi es­te „confiscat” telefonul chiar de că­tre Skizzo care filmează timp de cî­teva secunde. Deși la început atît cîntărețul cît și fetele din trupa sa e­rau îmbrăcați destul de gros, pe par­cursul concertului, aceștia renun­ță la cîte un articol vestimentar, lăsînd la vedere cîte un nou tricou cu dife­rite titluri de-ale pieselor artistului.

Skizzo Skillz interacționează cu publicul făcînd observații amuzan­te. La un moment dat, acesta co­boa­ră de pe scenă și li se alătură celor din primul rînd, pentru a dansa îm­preună. Baia de mulți­me se lasă cu o sesiune de fotogra­fii și selfie-uri. Cîteva fete își fac loc rapid tocmai din spatele sălii pentru a ajunge lîngă artist, lucru care îi nemulțu­mește pe cei ce se feresc din calea coa­telor ascuțite și-a tocu­rilor ce cal­că nemilos pe degetele nevinovate. Sesiunea foto improvi­zată se înche­ie cu întoarcerea artistului pe scenă împreună cu o fană „răpită” de lîn­gă prietenii săi, spre amuzamentul acestora. Skizzo îi dă sarcina acesteia de a juca rolul Antoniei, sco­țînd din rucsacul cu care a venit la începutul concertului o figură din carton cu fața cîntăreței. Mișcările de dans ale fetei îi atrag atenția artistului, făcîndu-l să afir­me prin­tre versurile melodiei „Tu Eu Ea”: „Chiar mai bine decît Antonia!”. Profitînd de „momentul său de glorie” și încurajată de prietenii de lîngă scena, tînăra pare hotărîtă să-l impresioneze atît pe cîntăreț cît și pe cei din sală lăsîndu-și corpul controlat în totalitate de ritmul mu­zicii.

Cei din sală par să fi uitat de ti­miditatea de la început și de privirile iscoditoare ale vecinului din stîn­ga sau din dreapta, așa că dansează cu toții fără rețineri în timp ce din boxe se aude cum Skizzo Skillz cîn­tă despre „Izabela ce are tenu’ ca Nu­tella”. Din foaierul Casei de Cul­tură a Studenților, muzica răsună în întrea­ga clădire, iar din exterior nu­mai luminile strălucitoare ce se ză­resc prin colțurile ferestrei, sînt singurul indiciu că petrecerea nu se sfîr­șește încă.