Pereții dărîmați de bătăile inimii

WALLS, cel de-al șaptelea album de studio al formației americane de rock alternativ și ga­rage-rock, Kings of Leon, te face să vrei să te aciuezi într-un bar unde să te melancoli­zezi lîn­gă un pahar de gin pînă după miezul nopții, cînd ajungi să crezi că te-ai transformat în mod miraculos într-un cîntec de dra­gos­te.

Dacă pînă acum cei patru băieți Followill se agățau de linii melodice potrivite oricărui con­flict emoțional pe care l-ai avut și-și prin­deau în versuri sfaturile, dîndu-ți impresia că ei simt la fel și că îți sînt alături, atîta timp cît a­peși butonul de replay, uite că de data asta, a­ceștia schimbă puțin decorul și te in­vi­tă să-i as­culți așa cum nu i-ai mai auzit vreo­da­tă: jon­glînd cu stilul pop și sunetul optzecist al cor­zi­lor de chitară.

Kings of Leon îți cîntă despre cum „We Are Like Love Songs”. Îți zic, încă de la pri­mul cîn­tec, să-ți faci timp să pierzi vremea. Te chea­mă să-i asculți, să-ți plimbi leneș o­chii pe niște pe­reți care vor părea, odată cu fi­e­care cîntec de pe album, că se umplu de cu­vinte și semne stră­i­ne; de-acolo se vor dez­lipi, rînd pe rînd, și se vor cuibări în urechile tale, unde vor căpăta sens și-or să ia și formă de refren. Versurile me­lodiilor scotocesc după mai multă tristețe, o iau și-o aș­tern undeva, pe măsuța de lîngă tine, de un­de să o poți analiza mai bine, și te-a­si­gu­ră că „your heart will never let you go”.

„Over”, cea de-a cincea melodie dintre ce­le zece pe care le pot asculta fanii trupei, se-n­che­ie într-o notă ceva mai mohorîtă, com­parativ cu celelalte. Caleb, unul dintre frații Fo­llow­ill, pomenește aici de droguri (Quaaludes) și fa­ce o posibilă referire la suicid – „I’ll hang aro­und forever/ Until you cut me down”. Întrebat des­pre piesă într-un in­ter­viu, acesta a spus că nu va vorbi despre ea, că este ceva personal și că, oricine își în­toar­ce privirea spre anii pe care îi lasă în ur­ma sa și continuă să se împiedice de ceva a­nu­me, „dacă înseamnă ceva pentru el, atunci ar trebui să scrie despre asta”.

Cu un beat care imită bătăile inimii, pie­sa care dă și titlul albumului, „WALLS”, te ia de mînă și te poartă pe-un drum al tul­bu­ră­ri­lor e­moționale și-al suferințelor care se con­­su­mă în tăcere și cu ochii închiși, „when the walls co­me down”.

Nici n-o să-ți dai seama cînd s-au terminat cele zece melodii sau de cît timp le ții pe repeat. O să simți doar cum toată supărarea ta s-a dus în buzunarul altcuiva și că poți, în sfîrșit, să deschizi ochii fără să mai fii trist. A­tunci o să știi că vrei să redecorezi, că pe­re­ții tăi ar avea nevoie de-o altă culoare și că ai un playlist perfect pentru asta.