Rugăciunea din Săvinești are semnal pînă în Rai
Preoți cu har și reach 27 februarie 2017 3 comentarii la Rugăciunea din Săvinești are semnal pînă în Rai 40684În spatele întregii mașinării care ține în viață proiectele de binefacere din Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești, cunoscute în tot județul Neamț, este părintele paroh Petru Munteanu. Sosirea preotului în mica localitate nemțeană a fost începutul rostogolirii unui bulgăre de zăpadă. Oamenii au început să se strîngă în jurul acestuia pînă cînd întreaga comunitate ia parte la proiectele propuse de către Petru Munteanu și echipa sa. Fie că este vorba de radioul pentru cei mici, Ciufulici, care primesc și cîte o masă caldă la o cantină socială din Săvinești, sau despre revista parohiei, în care oamenii sînt invitați să scrie ca să se cunoască mai bine, bulgărele de zăpadă rostogolit de preot s-a transformat în avalanșă. Iar cînd oamenii încep să își piardă speranța, preotul le aduce aminte de exemplul poporului islandez, care s-a salvat de îngheț și întuneric, prin poveștile spuse în jurul focului. De aceea, Petru Munteanu strînge și acum în tolbă povești pe care le împarte bucuros cu fiecare musafir ce îi trece pragul.
Bulgărele de zăpadă îmi trece razant pe lîngă ureche și lovește scîndurile din gard. Băiatul pe-al cărui chip, încadrat de niște suvițe blonde, ard obrajii la fel de roșii ca moțul căciulii din vîrful capului, nu mă privește mai mult de două secunde după care o rupe la fugă înapoi pe uliță, fără a se mai uita-napoi. Scîrțîitul ghetelor pe zăpadă e acoperit de sunetul clopotelor de la biserica din vale. Turla bisericii „Sfinții Voievozi” veghează deasupra localității Săvinești din Neamț. Căciulița cu moț roșu cotește pe cărarea îngustă desenată pe zăpadă și dispare în spatele ușilor de sticlă. Pe peretele clădirii este scris cu litere albastre: Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” și e încadrat de imaginea a două icoane. Pe aleea înghețată apar tot mai multe căciulițe – albastre, verzi, roz – care dispar după aceleași uși aburite.
De parohia „Sf. Voievozi” din Săvinești se ocupă preotul Petru Munteanu, care își dedică cea mai mare parte a timpului proiectelor sociale. Atunci cînd nu este la centrul social, cu siguranță e în clădirea vechii școli din sat, punînd cerneală în imprimanta de la contabilitate sau rezolvînd problemele cu cablurile de la Internet. Împreună cu echipa sa, despre care vorbește cu drag și pe care o face să zîmbească de cînd deschide ușa, se întîlnește în „sala de sedințe” – o fostă sală de clasă, unde caută mereu soluții pentru a ajunge cît mai aproape de cei ce au probleme, fie ele financiare, emoționale sau de altă natură.
Șanșă pentru copii săraci
Căciulița roșie e băgată în buzunarul gecii lăsînd la iveală pletele blonde ale băiatului. Acesta își aruncă ghiozdanul peste grămada sprijinită de dulap și se alătură colegilor săi așezați deja la coadă în fața chiuvetei. Se numără printre cei 80 de copii ce provin din familiile defavorizate din comună, care iau masa la cantina socială zilnic. „Copiii beneficiează de acest serviciu social – o masă caldă la prînz, gratuită – prin susținerea credincioșilor din parohie.” Spațiul unde este construită astăzi cantina a ajuns în posesia bisericii printr-o întîmplare bizară. „Cînd am venit să sfințesc locul, cineva a săpat pentru a găsi o piatră de temelie. Întîmplarea a făcut ca acea piatră să aibă însemnată pe un colț semnul crucii. Atunci primarul a cedat pămîntul bisericii”, spune preotul.
Radio Jurnal Spiritual este adresat adulților, există programe de muzică, dar sînt transmise și interviuri cu psihologi și teologi înregistrate în studioul din școală și materiale preluate de la Trinitas. Al doilea post este Radio Ciufulici. Acestea sînt transmise doar online, iar
numărul ascultătorilor este în creștere. Astfel, cele două posturi de radio au și aplicații pe Android și iOS și pot fi descărcate gratuit.
„Jos avem o brutărie unde facem prescuri. Acestea sînt cumpărate de biserici și mănăstiri.” Pe o masă metalică stau frumos așezate cîteva borcănele cu gem, dulceață și siropuri. „Fiecare sortiment are povestea lui. Celui de ace de brad i-am scris pe etichetă că elimină pietrele de la rinichi pentru că atunci cînd a fost la cules, una dintre voluntare a eliminat o piatră în urma efortului fizic”, povestește preotul. O altă secție din cadrul centrului social este atelierul protejat de croitorie. „Aici avem angajate persoane cu dizabilități”, spune acesta, deschizînd ușa atelierului. Halate de asistente medicale, șorțuri, haine pentru măicuțe, traiste colorate, toate stau înșirate pe suporturile lungi de metal din încăpere, iar în centru sînt puse măsuțe pe care se găsesc mașini de cusut.
Fesul cu moț roșu este tras iarăși pe cap, amestecîndu-se în mulțimea de căciulițe colorate ce se îndreaptă către vechea școală din sat, unde copiii merg să-și facă temele. „Nu vreau să creez o generație de oameni care au pretenții de la altul. Așa că am pornit de la cantină cu o condiție: îți faci temele și mergi la școală. Și acum învățăm poezii. Am primit și răspunsul «decît să-nvăț o poezie mai bine nu mănînc!» Unii dintre ei nu au curent acasă, nu au căldură, nu au… Aici le oferim un cadru unde să-și facă temele.” Spațiul vechii școli a fost obținut de preot de la minister și s-a ocupat de reabilitarea ei prin proiectul „Să dăm viață școlii vechi”. Clădirea este decorată pe exterior cu flori făcute din mozaic, iar pe holul de la intrare sînt expuse lucrări de ale copiilor. În spatele primei uși este sala lor de teme. Măuțe și scaune sînt așezate în centru, pe dulăpioare se găsesc diferite jocuri, pe-un perete este un televizor încadrat de DVD-uri cu desene animate, alături fiind amenajată o cameră pentru ședințe, dar și un studio de radio.
Radioul din școala veche
Pentru că toate aceste proiecte trebuie promovate și cum Internetul este cea mai rapidă metodă, părintele Petru Munteanu s-a ocupat de crearea unei pagini web pentru fiecare dintre ele. Sub brandul „Jurnal spiritual” au luat naștere două posturi de radio, o pagină cu texte tip blog, o editură și un buletin parohial. Astfel, în vechea școală, există o cameră antifonată cu cofraje de la ouă, dar și două încăperi antifonate cu burete. Acolo se înregistrează materialele audio pentru radio. „Avem două posturi: unul pentru adulți – Radio Jurnal Spiritual și unul pentru copii – Radio Ciufulici. La cel pentru copii am venit pe ideea de a ajuta familiile de români de afară. Aceștia vin în țară și cumpără discuri cu povești, cîntece, poezii. Copiii lor fac grădinița acolo și uită limba română. Pe Internet se prinde de-o comunitate”, spune preotul zîmbind. Radio Jurnal Spiritual este adresat adulților, există programe de muzică, dar sînt transmise și interviuri cu psihologi și teologi înregistrate în studioul din școală și materiale preluate de la Trinitas. Acestea sînt transmise doar online, iar numărul ascultătorilor este în creștere. Astfel, cele două posturi de radio au și aplicații pe Android și iOS și pot fi descărcate gratuit. „A fost o mare bucurie cînd ne-au contactat cei de la Apple. Au analizat aplicația și ne-au dat aprobarea”.
Preotul vede Internetul ca pe o completare a acțiunilor din biserică. „Am ales să fac și un radio pentru că oamenii se adună în comunități și ei au apartenență. Dacă au ales să vină la o biserică și aceasta le oferă prin Internet diferite evenimente, ei se simt în comunitatea respectivă. Aș vrea să dezvolt evenimente care sînt ale comunității și omul să aibă valoare”. Tocmai prin utilizarea Internetului preotul dorește să recreeze atmosfera de socializare din trecut. „Eu sînt generația celor care au jucat tenis în spatele blocului și-acum îl văd la televizor. Aș dori să întorc proiectul acesta către mici comunități de oameni care să solidarizeze și să comunice.”
Preotul cu bunătatea anonimă
Preotul Petru Munteanu nu-și asumă meritele pentru prosperitatea proiectelor, el fiindu-le recunoscător enoriașilor pentru eforturile depuse. „Am o mare mulțumire, dar munca nu e a mea. Eu nu fac nimic fără credincioși. Îmi aduc o liturghie, bănuțul ăla îl dau pentru comunitate și lucrurile prind rost. Tot ceea ce mișcă aici e datorită parohiei. Biserica susține prin donații toate activitățile astea, altfel e imposibil să poți să-ntreții asemenea proiecte. Pe toate le ținem printr-o dedicare și-un efort împreună cu credincioșii”.
Atunci cînd vine vorba de relația cu angajații, părintele Munteanu nu este privit ca un șef, ci ca un ajutor: „Nu e reacția aia – «of! Iar vine șeful!» Ci e «bine că vine părintele, ne mai ajută, ne mai dă un răspuns»” spune Brândușa. Aceasta și-a schimbat domeniul de muncă, după cel-a cunoscut pe părintele Munteanu. „Pe mine m-a schimbat foarte mult. Te așază pe un drum pe care te ajută să-l descoperi și să vezi că tu te pliezi pe acel drum și să mergi. E ca un părinte care ține copilul mic de mînă și după aceea îl lasă să fie pe drumul lui.”
3 comentarii
Admitere, admitere, admitere!
Admitere, admitere, admitere!
Admitere, admitere, admitere!