Un „okean” adus de departe, pe bandă video
Șoc-șoc-groază! 27 martie 2017 Niciun comentariu la Un „okean” adus de departe, pe bandă video 21Pînă să ajungi să-i asculți pe cei de la Travka, ai fi tentat să crezi c-ai auzit deja destule poezii și că s-au epuizat, între timp, toate metaforele. În schimb, vineri seara de la ora 20.00, în Fratelli, am înnodat și deznodat din înțelesul versurilor care au alergat dintr-un capăt, în altul al sălii, legănîndu-ne într-un ritm dictat de„Vremea Ocheadelor” și alte cîteva cîntări trecute printr-un cerc de lumină roșie. O senzație de deja-vu și cîteva priviri aruncate pe furiș, în ecranele telefoanelor care fac live-uri pe Facebook, te fac să te gîndești serios dacă nu cumva ai nevoie de-un ochean care să-ți arate clar ce și cum să simți sau să vezi.
„Am un fluier în picior/ Ca să nu îmi fie dor/ Cînd sar peste ce simt”, spune c-un aer boem solistul celor de la Travka. Îngîni, fără să-ți dai seama, versurile piesei din deschidere, timp în care stroboscoapele împrăștie lumină colorată peste tot, prin sală, pictînd forme pe care n-ai reuși să le-ncadrezi în vreun tipar anume și pe care-ai putea să le ignori cu ușurință. Te uiți mirat în jurul tău și ajungi să te întrebi dacă n-ai urcat cumva într-o navă spațială, unde extratereștrii să-ți fi pregătit un spectacol psihedelic. Auzi, la un moment dat, că „inima ta nu-i un lucru care să te lase indiferent” și-n urechi ți se-mplîntă o întrebare care a făcut înconjurul anilor de liceu, la orele de literatură – „ce-a vrut să spună autorul?”.
Fetele, decupate din lună
Îmbrăcat lejer, într-o cămașă de culoare închisă și-o pereche de jeanși albaștri, George, solistul trupei, îndeamnă fanii trupei să cînte nu doar acum, alături de el, ci oricînd, pe străzi și-n camera de acasă, pentru că – cine știe? – poate că tuturor ne este scris să cîntăm. Doborînd cu repeziciune valul de entuziasm de pe figura acestuia cu îndemnuri zise pe-un ton sarcastic, precum „fă-ți un duș!” și „încă un rînd de bere”, privirile absente de pe fețele celor care s-au aciuat în club, încurajează trupa să cînte o melodie cu substrat, care se numește „E cineva în orașul acesta?”. Fără să fie nevoie de-un răspuns clar, monosilabic, mîinile se ridică agitate în aer.
Se cîntă despre fetele care stau mai aproape de lună și-ntre timp, tipa cu părul roșcat și ochii ca de pisică se ghemuiește printre oameni, străbătînd culoare de cămăși și rochițe, pînă să ajungă în fața scenei. Cu mișcări vioaie și zîmbete trecute prin filtre difuze de culoare, silueta ei antrenează privirile celor care stau lipiți de marginea lucioasă a barului. Dînd frenetic din cap și cîntînd „Nimic din jur nu-i ceea ce pare/ Norii sînt buni pentru ploaie/ Legea atracției ne ocupă timpul”, iar pacea, continuă fanii, face războaie. Ai pierdut șirul melodiilor și te gîndești că ai putea să fii, de fapt, într-un joc video cu desene naive, copilăroase și-nchipuind chitariști care au prins brusc viață, din clipa în care solistul trupei, a început să cînte o piesă care se numește „Atenție, atenție”. Cu un mers leneș, un grup de cinci-șase persoane se-apropie entuziast de scena pe care cîntă trupa, fiecare fredonînd gutural, melancolic – „oare ce ar fi dacă într-o zi te-ai trezi/ Fără să fii cum știi”.
N-a trecut vremea ocheadelor
„Sîntem foarte obosiți. Travka a venit din Africa” – se scuză solistul, spre sfîrșitul concertului, cînd fețele celorlalți membri ai trupei nu te mai pot păcăli că n-au avut cînd să închidă un ochi, pînă să ajungă aici. Mai multe bonuri așezate neglijent, unele peste altele, pe masa de la bar, sînt înconjurate de pahare care mai au doar gheață. Un bărbat cu părul negru și lung se uită admirativ spre paharul de băutură care i se pregătește de către barman. Cu mișcări știute parcă pe de rost și întorcîndu-și șmecherește șapca de-un roz prăfuit, bărbatul din spatele barului prepară cocktailurile c-o rapiditate care nu-ți îngăduie să-l urmărești pînă la capăt.
Într-un colț, un bărbat cu părul prins la spate își numără ultimii bani din portofel. Cămașa albastră îi stă lălîie pe trup, iar piciorul drept bate ritmic în podea. Un rictus i se formează pe frunte, iar mîinile îi atîrnă aiurea, pe lîngă corp. „Dintre păsări călătoare/ Se desprinde fiecare”, spune fata de la stînga lui, în timp ce se îndreaptă spre ieșire.
Adaugă un comentariu