Elena, fă-te că boxezi!

„O mînă de fier într-o mănușă de cati­fea”. Asta se spune, de regulă, despre fe­me­i­le care au succes în politică. Nu se poate sp­une despre Elena Udrea că n-a avut succes în politică: șefa Cancelariei Prezidențiale, de­putat, ministru, președinte de partid, can­di­dat la Președinție. În plus, prezență con­stantă, chiar agasantă, în presa mai mult sau mai puțin tabloidă. N-a ratat nimic, de la cro­șetat în direct pînă la saltul cu parașuta.

Numai că Elena Udrea a luat expresia de mai sus și a întors-o pe dos. În vreme ce în pre­să lua ochii publicului vînturînd o mă­nușă de fier cu care, chipurile, pleznește cu toa­tă for­ța în PSD, mîna sa catifelată strîngea blajin pe sub masă mîinile unui Victor Pon­ta sau Se­bas­tian Ghiță. „Sînt cam singura dintre con­tra­candidații domnului Victor Ponta. Restul, toți declară că pot colabora cu Victor Ponta în calitate de prim-ministru”, declara ea în oc­tom­brie 2014, în campania pre­zi­den­ți­ală, si­te-ului condus de bunul său amic Bog­dan Chi­rieac. Vreo 5% din electorat chiar a crezut-o.

De la un pumn de fier într-o mănușă moa­le avea să i se tragă și prima condamnare. În aprilie 2011, cu trei luni înainte de Gala Bute, „Gazeta Sporturilor” ridica un mic semn de întrebare: gală de box profesionist cu bani publici? Banii publici erau de la Ministerul Dezvoltării si Turismului, condus de Elena Udrea, și erau destinați promovării brandului turistic al României. Pentru două mili­oa­ne de euro, celebra frunză a fost plasată în toa­te locurile posibile și imposibile din Sala Ro­­mex­po la momentul me­ciu­lui, poate prote­za din gu­ra lui Bute să fi scă­pat. Pro­mi­si­u­nea era că meciul va fi văzut de cel puțin 5 mili­oa­ne de te­­lespectatori din 50 de ță­ri. În realitate, au fost 2,5 milioane din 8 țări (no­roc cu China!), dar au­­diența slabă a fost cea mai mică problemă.

Ministerul a dat banii organizatorului, fos­tul boxer Rudel Obreja, după opt luni de la meci, Elena Udrea sperînd să deconteze ul­te­rior suma din fonduri europene. Dacă U­drea ar fi aruncat prosopul atunci, încă ar fi fost bine: exact în perioada cînd Ministerul făcea plata, DLAF investiga finanțarea Galei Bute. La scurt timp după plecarea banilor în conturile lui Rudel Obreja, dosarul DLAF pleca la DNA. Inițial, vinovat era doar fostul bo­xer, dar pe parcurs lanțul a început să se strîngă pînă a ajuns și în apropierea mărgelelor de la gîtul Elenei Udrea. Alte lațuri vor mai ur­ma, cu generosul concurs al celor cu care pî­nă mai ieri se ținea de mînă pe sub masă.

Este momentul în care Elena Udrea își a­gață mănușile în cui și pune mîna pe poșetă. Atîta doar că nu prea știe în capul cui ar trebui să lovească. Pe vremea cînd se credea „sur­să alternativă de informații” pentru Traian Bă­sescu și negocia cu Ponta numirea șefilor de prin parchete, adversarii o acuzau că face par­te din așa-zisul „Sistem”, condus de fostul președinte. Chiar așa sus nu putea lovi, dar a preluat retorica foștilor săi adversari și a adaptat-o intereselor sale. A început să scrie un jurnal care promitea dezvăluiri nă­u­ci­toa­re despre „Sistem” și care, după atîta amar de vreme, are tot un singur cititor, Ion Cris­to­iu. Dezvăluirile se lasă așteptate.

În ultima sa campanie electorală, cînd a candidat ca independent la Parlamentare, a avut sloganul „O femeie cît 10 bărbați”. A lu­at tot ce s-a spus mai rău despre 10 personaje, adevărat sau fals, și a pus de-a valma pe pagina sa de Facebook: Dragnea, Blaga, Pon­ta, Crin, Cioloș, Iohannis, Nicușor, Geoană, Pre­doiu, Coldea. Lista îi dezvăluie tactica de lup­ta: rotit poșeta deasupra capului și lovit cum se nimerește. La sfîrșitul zilei, cînd s-a uitat în poșetă, se adunaseră doar vreo 3000 de vo­turi pe fundul ei. De opt ori mai puțin decît ar fi avut nevoie ca să intre în Par­la­ment.

În vreme ce fostul său tovarăș de tic­lu­eli, Sebastian Ghiță, îl detonează din te­le­co­man­dă pe generalul SRI Florian Coldea, considerat unanim ca un stîlp al „Sistemului”, po­șe­ta Elenei Udrea lovește tot în gol. N-ai zice că odinioară mînuia secretele zeilor mai di­ba­ce decît SRI-ul. Dar Elena Udrea nu se la­să nici acum, după ce a primit șase ani cu e­xe­cutare. Atît ea, cît și avocatul, promit că mai au ceva muniție prin vreun buzunăraș al poșetei de război, special pregătită pentru a fi trasă în următoarea fază a procesului, a­pe­lul. Vom vedea, dar poate că ar fi înțelept ca în tot acest timp să pună iar mîna pe an­dre­le și să-și împletească niște mănuși de lî­nă, poate nu la fel de moi, dar sigur mai căl­du­roase decît cele de catifea. Să nu-i înghețe mîinile, că locul ce o așteaptă este numit în popor „La răcoare”.

Text de Sorin AVRAM, jurnalist freelancer
Sursă foto: www.clujmanifest.ro