Univers nou în fiecare cameră
De pe scena Iașului 3 aprilie 2017 Niciun comentariu la Univers nou în fiecare cameră 13Marți dimineața, studenții din anul al II-lea de la secția de Actorie a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, au invitat spectatorii să sărbătorească Ziua Mondială a Teatrului prin spectacolul „Frămîntări interioare”, un colaj de monologuri interpretate în camerele muzeului „Poni – Cernătescu”, parte a Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”. Șirul din fața ușii se zvîrcolește, freamătă și este înghițit rapid de clădirea a cărei ușă seamănă cu o gură întunecată. În micul hol de la intrarea în muzeu, rîndul s-a încolăcit ca o rîmă, din el reușind să se desprindă cu greu cîte un spectator care își caută locul în cel mai îndepărtat colț al camerei pentru a se asigura că nu va mai fi prins în vîrtej.
Imediat ce toată mulțimea este îngrămădită în prima cameră a muzeului, un băiat înalt cu plete blonde începe să vorbească despre păcat, desfrîu și teatru. Cu emoții bine ascunse, date de gol doar de un tremur ușor al glasului, micul drac (Florin Gardan), anunță că „piesa ce se joacă e-o piesă imorală…” și privește curajos în ochii celor adunați în jurul lui în timp ce vorbește despre păcate prezentate pe scenele de teatru.
În următoarea încăpere, centrul camerei este acaparat de această dată de o domnișoară blondă, cu părul lung și drept prins în vîrful capului în spatele unei diademe strălucitoare, îmbrăcată cu un costum mulat din piele, care se prezintă ca fiind dresoarea de fantome. După cîteva înghiontiri și coate împinse amenințător în stînga și-n dreapta, mulțimea se potolește, mai mult de teama nuielușei din mîna dresoarei (Eliza Lungu) decît de atenția acordată spectacolului. Spectatorii nedisciplinați sînt pedepsiți cu cîte o lovitură în palmă, lucru ce îi amuză copios pe cei din sală. Deși următoarele monologuri sînt jucate de actori diferiți, iar fundalul se schimbă în funcție de noua încăpere în care sînt invitați spectatorii, tema este aceeași, cei trei tineri (Ana Fasolă, Luciana Craioveanu și Cristian Manea) spun pe rînd poveștile unor adolescenți ce provin din familii cu probleme sau chiar destrămate.
În ultima cameră din muzeu, publicul se adună în jurul mesei din centrul încăperii pentru a o putea privi de aproape pe Magda, eleva îndrăgostită de Alexandru cel Mare. Aceasta își ațintește privirile în ochii celor mai din față, permițîndu-le acestora să vadă flăcările urii din interiorul ei atunci cînd și-l imaginează pe profesorul de istorie care vorbește cu atîta dezinteres de idolul ei. Înainte de încheierea spectacolului de colaje, privitorii sînt invitați la subsol, unde, în întuneric îl pot auzi mai mult decît vedea pe nebun (Dragoș Dăscălița) povestind halucinațiile sale și ascunzîndu-se de privirile pline de dispreț ale oamenilor în întuneric.
Mergînd pe aleea care duce către poartă, privești spre copacii din curte și parcă zărești în spatele acestora fantasma ce nu-i dădea pace nebunului. Atunci cînd ieși în stradă lovești pietricele din asfaltul sfărîmat cu vîrful pantofilor gîndindu-te cu părere de rău că nu ai putut afla întreaga poveste a celor șapte personaje alături de care ai sărbătorit Ziua Mondială a Teatrului.
Adaugă un comentariu