Iepurele, cît kilu’ de gîscan

De-a stînga și de-a dreapta me­sei lui Marius sînt cuști mari pline cu fîn, în care iepuri grași abia-și găsesc loc să se miște. Ai lui nu par să știe că într-o viață de iepure pot să existe și-așa mari greutăți. De cînd a întors sacoșa verde de rafie cu susu` în jos și i-a lăsat să țopăie pe masă, nici că-și găsesc astîmpăr. Le-a scos din sacoșica cealaltă un smoc de iar­bă, l-a pus într-un colț și-au mai început să se-adune și să stea locului. „Acasă-mi zburdă prin ogradă – mă­nîncă tot ce le poftește inima”, spu­ne bărbatul și dă fuga-n capă­tul ce­lălalt al mesei să-ntoarcă un iepure înapoi. Are șase de toți, niciunul nu-i mai mare decît mîna lui strînsă-n pumn și toți sînt pufoși, de-abia le zărești ochii din blăniță. „E ca-n ban­cu’ ăla cu porcu’ – toată lumea-l întreba pe Ion ce mănîncă porcu’ lui de-i așa de gras și cînd n-a mai vrut să le spună, s-a uitat la ei în sictir și le-a zis – «Bă, nu știu io ce mănîn­că, că dimineața îi pun banii în troacă și-și cumpără el ce vrea!»”.

Marius e din Valea Lupului și de meserie e constructor. A primit într-o zi doi iepuri de pomană de la un vecin și s-a gîndit să-i crească. Așa a ajuns acum să aibă acasă vreo două serii, să n-aibă ce să facă cu ei și să vină-n piață să-i vîndă. A plă­tit cinci lei c-a ocupat masă în piață cu iepurii lui care zburdă ca-n recla­ma la Duracell și nu crede c-o să se îm­bo­gățească. „Zece lei bucata; îs ei mititei acuma, da’; da și cînd or creș­te – parcă-i văd cum se fac de pa­tru-cinci kilograme!”. Pe lîngă iepuri, Marius mai crește-n ogradă și porci, „puișori galbeni de găină” și rațe grecești. Toate-i plac, da’ spune că n-are timp să se ocupe prea mult de bișnițării.

„Ieftiiiin – ieftin și bun, doam­nă! Hai la iepuraș!”. Un tovarăș de-acasă se-apropie, studiază iepurii care rod iarba pe masa din piață și-n-treabă descumpănit – „Cîți? Tot șase?” – „Tot, tot”, îi zice Marius și se privesc complice. Sacoșa din mîna prietenului începe să se miște. „Am și io aici – tot șase. Da’ ai mei îs mai mari!”, zice cu fală și-nainte s-apu­ce să răstoarne sacoșa pe masă, în par­tea cealaltă a pieței s-aude un stri­găt miștocăresc, care vine dinspre cuș­ti­le papagalilor – „Haaai, mă, Moș Ma­tei, lasă din preț sau dă-i dru­mu’ să zboare!”. Cauți cu privirea și, printre găini, acvarii cu pești și alte orătănii strîns legate de-alte lucruri puse strategic prin portbagaje, îl vezi pe nea’ Matei care se repede prin mulțime strîngînd la piept cu patos un sac de rafie care se zbate. Un gîscan își mulează gî­tul lung după geaca lui de fîș și dă din aripi, vrînd parcă să-și ia zborul. „Cumpără-l domniță, 150 de lei – 10 lei kilogramu; nimic nu las!”. Te uiți la gîscan, el se uită la tine, moș Matei se uită de la unul la celălalt și parcă toți vă imaginați masa de Paște plină cu bucate, sperînd to­tuși ca gîscanul să reușească să-și ia zbo­rul înainte să ajungă într-un sto­mac.