Jobenul din Montreal, scos într-un show organic
Șoc-șoc-groază! 10 aprilie 2017 Niciun comentariu la Jobenul din Montreal, scos într-un show organic 9Sîmbătă seara, de la ora 21.00, „Organic Noise Experiment”, o trupă româno-canadiană de blues rock a cîntat în Rock’n’Rolla, în încheierea turneului de promovare al celui de-al treilea album. De la piese în limba română, precum „Protest”, Niciodată la vreme” sau altele în limba engleză cum sînt „Same old scene”, „The choice” sau „Smell of panic”, spectacolul de lumini și sunete al grupului venit din Montreal n-a cucerit, se pare, toți clienții localului – care n-ar fi vrut să mai scoată 20 de lei din buzunare pentru altceva, în afară de bere. Cu decupaje aduse parcă dintr-un videoclip al anilor 2000, concertul celor de la ONE te trece printr-un filtru translucid de melancolie, pe care n-o să reușești să îl străbați decît alături de-un pahar de vin sau de bere.
„Ne numim Organic Noise Experiment, sîntem un grup româno-canadian de blues rock și ăsta e ultimul loc, din lungul nostru turneu, în care concertăm”, spune, într-o română șlefuită de englezisme, bărbatul din dreapta scenei. Niște șuvițe argintii, trecute parcă prin ulei, ies ușor ondulate de după urechile clăpăuge. Un joc psihedelic de lumini și sunete creează o atmosferă difuză, din care cuvintele nu pot decît să ți se împleticească în gură, cînd să ceri un rînd de bere la masa a treia.
Un experiment cu surzii
„Vreau să știu de ce se uită lumea după mine/ Vreau un cer, cer senin, fără nori.” Un zdrăngănit insistent de chitară și niște bătăi entuziaste în tobă animă atmosfera din local. Lipit de tejgheaua pe care sînt așezate, din zece în zece minute, sticle desfăcute de Tuborg și pahare de vin alb, un bărbat cu fața osoasă, încadrată de părul negru și lung, comentează ca pentru sine, dînd neîncrezător din cap – „versuri care sună anapoda acum, dar în ʼ83 erau cu subînțelesuri puternice”. Sfidător, bate cu palma stîngă în masă, în ton cu aplauzele din sală și dă să se ridice de pe scaun; se răzgîndește însă imediat ce vede paharul de bere pe care i-l aduce barmanul.
Spre sfîrșitul primei părți a concertului, un grup format din trei tinerei intră în Rock’n’Rolla, frecîndu-și buimaci ochii și studiind curioși localul pe jumătate gol. „Ați venit la concert?”, îi întîmpină cu un zîmbet binevoitor o doamnă de 1,5 metri, cu părul arămiu pieptănat pe mijloc și-o borsetă agățată de gît. „20 de lei pentru intrare; cîntă ONE în seara asta.” Unul dintre băieți începe să se scotocească greoi prin buzunare, scoate un maldăr de bancnote mototolite de 1 leu și numără plictisit banii. Ea îi apucă cu aviditate și se lipește de standul cu tricouri și alte materiale „organice”, cum le numește Marius Luca, solistul trupei. Smuls parcă din afiș, purtînd aceeași pălărie cowboy, din catifea vișinie, niște pantaloni negri aproape mulați și-o pereche de bocanci cu talpă înaltă, Bubu își mîngîie languros chitara miniaturală. În spatele lui, două chitări de culoare crem și dimensiuni diferite așteaptă să fie zgîndărite și ele. În față, un bărbat cu privire melancolică caută, privind pierdut spre scenă, paharul de vin alb lăsat undeva, la marginea mesei. „Eu, Bubu, canadian cu origini române, Louis Doré, canadian «one hundred percent» și Angelo Zara, canadian cu rădăcini italienești”, anunță solistul, apăsînd îndemînatic pe-o pedală care reglează volumul „zgomotului organic”.
Pălăria rockerului
„Nu se poate. Nu tu un douăjʼ de lei acolo, e inadmisibil”, trăncănește femeia cu părul arămiu, pipăind cu nervozitate borseta. În jurul ei s-au strîns deja cîțiva cunoscuți, prieteni de-ai artistului care gesticulează timid din mîini odată cu fiecare mișcare a buzelor femeii. Între autografe și salutări aduse oamenilor de la mese, într-o engleză impecabilă, toboșarul și basistul de la „Organic Noise Experiment” își șterg broboanele de transpirație și-i îmbrățișează pe fani.
Ajuns din nou pe scenă, Bubu, care între timp și-a schimbat pălăria cu o alta, din catifea neagră, răsuflă greoi în microfon și spune, cu capul plecat – „Am înțeles că avem niște probleme cu suportul pentru artist. Vă rog, ce-i un 20 de lei – ține de respectul față de artist. Noi avem, și-așa, cheltuieli imense cu deplasările noastre”. Cîteva rîsete izbucnesc de la un grup care a ocupat, în timpul pauzei, colțul din stînga scenei. Pufnind, femeia cu borseta se plimbă de-a lungul și latul sălii. La intrare, standul cu CD-uri, discuri de vinyl și tricouri negre imprimate cu litere albe, în cerc, alcătuind numele trupei – „Organic Noise Experiment” a rămas neatins; doar cîțiva mușterii se mai uită, din cînd în cînd, cu coada ochiului spre ambalajele colorate. „Ce joben are rockărașul ăsta”, chicotește o femeie înaltă, cu geacă de piele.
Adaugă un comentariu