Cum au prins viaţă poveştile bătrînilor

Sofiéne oftează şi pe chipul măsliniu i se citeşte o vizibilă în­grijorare cînd vorbeşte despre tinerii din Franţa cărora nu le pa­să deloc ce se va întîmpla cu ţara lor în următorii cinci ani. Spune că oame­nii sînt mult mai prietenoși decît francezii și că acasă la el, în Lyon, nici măcar servirea în cafenele nu e așa de bu­nă ca aici. Îi place în România şi, deşi a venit cu Erasmus de puţin timp ca să studieze Inginerie Civilă, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a vi­sat întotdeauna să devină arhitect, iar acesta este unul dintre planurile pe care le are în viitor, să se înscrie la Facultatea de Arhitectură.

Mama sa este medic la un spital din Lyon și de obicei și el își petrece vara alături de ea reparînd electronice prin spital. Dar nu asta e ceea ce îi place cel mai mult, ci faptul că în pau­ze poate sta cu bătrînii de vorbă, bătrîni care au mereu po­vești interesante de viață și care l-au învățat multe lucruri des­pre trecutul Franței. În ultimii ani, povestioarele despre istorie, dar și politică l-au făcut să fie foarte interesat de aceste do­uă subiecte, iar anul acesta cînd mama sa a decis să intre în politică, interesul lui a crescut și mai mult. El a votat cu Jean-Luc Mélenchon pentru că vede în el un om care poate ajuta Franța și care poate echilibra balanța dintre cei săraci și cei bo­gați și este singurul care „a rămas constant pe tot parcursul ale­gerilor pînă în prezent. A prezentat un plan de bătaie pertinent care poate fi aplicat și nu a încercat doar să spună ce vor oamenii să audă.”

După spusele lui Sofiéne, oamenii sînt împărțiți în ex­tre­miștii care au votat Marine Le Pen, băncile și multinaționalele care au votat cu Emmanuel Macron sau François Fillon și ti­nerii care vor o schimbare l-au votat pe Mélenchon. Gesticu­lînd vehement, îmi spune că nici una dintre opțiunile ce vor a­junge în turul doi nu o să facă bine țării. Este îngrijorat că victoria lui Marine Le Pen are toate șansele să pornească o re­voluție între partea de Nord și cea de Sud a Franței, iar Ma­cron o să împînzească țara de multinaționale și o să îngroape mulți oameni în sărăcie. „Eu sînt un luptător și încerc să încurajez cît mai multă lume să mi se alăture pentru a ne pune țara pe picioare, dar cinci ani e o perioadă lungă”, spune Sofiéne gîndidu-se că vrea să trăiască într-o țară liniștită și pu­ternică, unde copiii și nepoții săi să se poată bucura de viață măcar la fel de bine cum s-a bucurat el cînd era copil. Mai ia o gură din cafea şi îmi zice pe un ton liniştit că speră ca într-o zi toți oamenii să nu mai creadă tot ce aud și să sape după informații. „Poate atunci o să reușim să alegem ce e mai bine pentru noi.”

Elena TANASĂ