Tovarășii de suferință se fac la cozile cu mîncare

„Ar fi tare ca după ce ai stat atîta la coadă, să îţi cumperi un orez cu lapte”, îi spune un băiat înalt şi şa­ten prietenei sale care aştepta deja de 40 de minute la coadă, pentru a cum­păra nişte clătite. Nu a ajuns nici măcar la jumătate, iar în tot acest timp cît a aşteptat i-a adus o por­ţie de hamsii cu usuroi, un porumb fiert, aşa că după felul unu şi doi, nu mai lipsea decît desertul. În Vama Ve­che, oriunde ai merge, peste tot dai de o coadă imensă. Fie că vrei să îţi cumperi de mîncare, vrei nişte su­ve­niruri drăguţe ca să îţi amin­tea­scă de mare, fie că vrei să îţi faci nişte co­di­ţe înfăşurate în aţă colorată sau vrei să mergi ca tot omul la baie după ce ai băut multă bere pe plajă – peste tot trebuie să aştepţi, dacă eşti no­ro­cos, cam jumătate de oră.

Se spune că la „Papa bun”, gă­seşti cele mai bune clătite din Vama Veche, însă şi cea mai mare coadă po­­sibilă, iar ca să prinzi măcar să guşti din una, trebuie să te înarmezi cu multă răbdare, haine groase, că de 1 mai e destul de frig și nişte prieteni haioşi, ca să treacă timpul mai repede. Te îndrepţi spre plajă și nu ai cum să nu observi coada ki­lo­me­trică din dreptul căsuţei din lemn, care pare că nu se termină nicio­da­tă. Iar dacă după beţia din seara pre­ce­den­­tă nu ajungi la ora 10.00 dimi­neaţă, să fii primul la coadă, tot ce îţi ră­mîne de făcut, ca să nu pleci acasă fără să mănînci celebra clătită, este să te aşezi cuminte şi să îţi aştepţi rîndul la șirul de oameni care pare ne­sfîrşit. În dreptul ferestrei te întîmpină un panou imens şi galben cu tot felul de sortimente şi preţuri, iar după ce auzi mai mult şoptit „următorul, vă rog”, venit de pe undeva din spa­te­le tejghelei, tot ce trebuie să faci este să te hotărăşti dacă să îţi iei o „Dîn­sa-ntr-însa” cu ciocolată şi un gem de fructe la alegere, o supă de clă­tite de ciocolată sau vanilie sau poate o „Grăsană” cu mult caşcaval şi şuncă. Greu e să te hotărăşti, dar după ce ai stat o oră jumate şi ai trecut prin toate stările posibile, alternînd de la frig, foame, durere de picioare, iar apoi la haz de necaz pe seama ta că stai atît pentru o clătită, nu îţi va lua decît cinci minute să te bucuri de ea în văzul invidioşilor care mai au de aşteptat încă pe atîta.

Oaspetele nepoftit din ciorbă

Dacă nu eşti un amator de clă­tite, iar coada ţi se pare descurajator de lungă, poţi oricînd să te laşi „sedus” de bijuteriile expuse pe mă­suţele comercianţilor. Zîm­bitori şi dornici să explice cum sînt lu­crate, încearcă să te convingă că aici o să gă­seşti aici tot soiul de inele, cu pietre mici, mari, colorate, aşezate invers, pandantive felurite şi bră­ţări zăn­gănitoare gata să îţi anunţe so­sirea de cîte ori păşeşti pe nisip. Iar dacă nici amator de gablonţuri nu eşti şi nici nu ai răbdare ca o fată să îţi umble migălos prin păr, în­fă­şu­rîndu-ţi aţe colorate, magneţii de fri­gider sînt gata să îţi amintească de prima ta experienţă la mare de cîte ori o să deschizi frigiderul din cămin.

La tanti Mariana, în curtea că­reia ne-am ancorat corturile, după cum ne-am priceput mai bine, după ce au umblat pe plajă după su­veni­ruri, un grup îşi aşteaptă rîndul în bucă­tărioara special amenajată pentru tu­rişti. Cîţiva ţin în mînă nişte car­tofi, ulei, pîine, iar alţii îşi fac o salată din legumele luate de la marketul de lîn­gă pensiune. Pentru cei care nu vor să gătească, atunci cînd stomacul începe să ceară de mîncarea, în­totdeauna rămîn o opţine res­tau­ran­tele de pe drumul care dă înspre mare. Pentru mîncare multă, ief­tină, bună şi aproape „La cana­pele” şi „La barbă neagră” rămîn cea mai la îndemînă alegere. Pentru Mădă­lina, cel din urmă, însă, a fost cu ghinion, deoarece printre bucăţelele de carne din ciorba rădăuţeană, înnota de zor, cu picioruşele deasupra, un vierme, nepoftit de altfel. Nici scu­zele de rigoare din partea chel­ne­riţei blonde, care îşi flutura ruşi­nos genele false şi nici a doua porţie de ciorbă gratis care „garantat nu mai are nimic” nu au făcut-o să nu mai alea­gă a doua oară restaurantul cu pricina şi a preferat să-și multe lo­cul la o altă coadă – la fast food-ul „Da­bo Doner”, unde se găseşte ce­leb­rul kebab făcut din chifle proas­pete, pe loc.

La sfîrşitul zilei, fie că mai stai încă o dată la coadă pentru aţi lua un Tuborg la 3 lei sau fie că le-ai e­vitat pe toate, venind cu mîncare şi băutură de acasă, pe vamaioţi îi prin­de seara în acelaşi loc, pe plajă, cu dozele în mînă şi păturile pe spate, la focurile de tabără cîntînd şi res­pirînd aerul sărat al Mării Negre. nâ