Olimpia te iubeste, antipaticule

Actorul iesean Adrian Paduraru nu are rabdare ca ceilalti sa monteze proiectorul, sa aranjeze camera, asa ca incepe exercitiile. Dupa ce toti studentii urca pe scena, acesta explica primul joc: “Incepem cu ceva care s-ar putea sa vi se para banal, insa, de fapt este esential. Pentru ca romanului, daca ii lipseste ceva, este viteza de reactie”. Asa ca, la fiecare bataie din palme, tinerii trebuie sa faca un pas in orice directie, cit mai repede. “Bun, acum repetam miscarea, dar incercati sa aveti o destinatie in minte. De exemplu, ginditi-va ca va urcati in tren”. “Artistii” executa si miscarea, de data asta imaginindu-si ca se afla in fata unei sali pline de spectatori.

“Spuneti-mi ce ati schimbat acum”. In timp ce Alina s-a concentrat asupra privirii, iar ceilalti la o miscare mai puternica, mai clara, Clement e onest si spune: “Eu, sincer, am incercat sa nu ma lovesc de nimeni”. Tot sincer s-a si prezentat: “Ma cheama Clement, sint in anul intii si imi plac fetele, berea si micii”.

Camera si proiectorul sint pregatite si tinerii actori trebuie sa reia prezentarile, insa acum in fata unui public si in doua ipostaze, civil si artistic. Clement continua sa faca nota discordanta. In realitate spune: “Buna ziua, ma numesc Clement si nu am fond de ten”, dar ca artist recunoaste: “Sint alcoolic anonim. Hai noroc!”, dupa care mai ia o gura din sticla de Prigat de portocale.

De-abia astept sa ajung la masa

La urmatorul exercitiu, li se cere sa lucreze la expresivitatea fetei. Studentii sint asezati in coloane, cite doi, fata in fata, iar actorul Adrian le sopteste, pe rind, diferite expresii sau situatii pe care trebuie sa le transmita partenerului prin priviri si citeva gesturi. La prima incercare, mai toti au inteles ca celalalt incerca sa le spuna “ma plictisesti”. Abili, studentii au reusit sa transmita si “am nevoie de niste bani”. Partenera lui Clement a fost foarte expresiva, intrucit acesta i-a inteles negresit urmatorul mesaj: “Da, ma iubeste Olimpia, se vede, mai avea putin si incepea sa plinga”. Exercitiul a legat citeva sentimente, sau macar le-a dat in vileag pe ale unora. Pentru ca, daca ultimul sentiment care trebuia mimat a fost “imi esti antipatic”, cineva a inteles “te vreau”.

La ultimul “joc”, studentii au incercat sa-si exprime bucuria. Tot cite doi, fata in fata, au inchis ochii, si-au imaginat ca sint in tren, in drum spre litoral, iar cind i-au deschis au strigat: “De-abia astept sa ajung la mare!”. Cu atit mai bine pentru Clement, cu atit mai multe fete, mici si bere.

Ioan STOLERU