O cupă (in)Voluntară
Scor la pauză 30 mai 2017 Niciun comentariu la O cupă (in)Voluntară 10În ultimii ani interesul pentru Cupa României a fost tot mai scăzut, atît din partea spectatorilor cît și al echipelor din Liga 1. Deși aduce posibilitatea participării în cupele europene, echipele importante din campionat tratează Cupa cu o oarecare lejeritate și preferă să titularizeze rezervele în mai toate meciurile. De aceea echipele mai mici, cu jucători tineri și obiective mai modeste, tind să producă mai mult fotbal decît echipele mari, cu pretenții la play-off.
Finala FC Voluntari-Astra Giurgiu a fost un meci cu două mize, dar și stări de spirit diferite. Astra era obligată să cîștige Cupa pentru a salva sezonul mediocru și a-și asigura un loc în preliminariile Europa League de anul viitor, după ce a terminat play-offul pe ultima poziție. Pe de altă parte FC Voluntari era lipsită de presiune, participarea în finală fiind deja mai mult decît sperau toți cei din club. Cu un antrenor tînăr și o echipă echilibrată, cu mulți jucători experimentați, Voluntariul a produs în parcursul său din Cupa României un fotbal pragmatic, bazîndu-se deseori pe creativitatea din teren al lui Cernat, jucător pe care Claudiu Niculescu nu l-a putut folosi în finala de sîmbătă.
Deși un joc care nu promitea foarte mult spectacol, finala Cupei a produs un fotbal acceptabil, la nivelul pe care cele două echipe l-au arătat în ultimele etape. O echipă a Astrei blazată, care își pune bazele ofensive în veteranul Teixeira, în tînărul Ioniță și în rarele execuții ale lui Budescu, un jucător excepțional dar cu fluctuații mari de formă. Pe de altă parte, Voluntari a făcut un joc sigur, pe care îl stăpînesc bine, cu viteză pe benzi, joc solid la mijlocul terenului și atacanți puternici care pot lovi bine mingea cu capul. În cele din urmă continuitatea Voluntariului și dispoziția mai mare de joc pe care au avut-o i-au ajutat să egaleze scorul în repriza a doua și să împingă meciul în prelungiri. Iar în final, după cîteva ocazii de gol, să se ajungă la penalty-uri.
Cîștigătorul „loteriei” de la finalul celor 120 de minute de joc a fost Voluntariul, aducînd astfel primul trofeu din istoria ilfovenilor, la doar șapte ani de la înființare.
Adaugă un comentariu