Într-o marţi cu dragoste
1001 de măști 30 mai 2017 Niciun comentariu la Într-o marţi cu dragoste 23E partea aceea din zi în care nici nu știi dacă e lumină sau întuneric, dacă e soare sau lună sau dacă aerul e pur și simplu ca o pudră de vanilie, casant, dulce și împrăștiat peste tot pe unde pare că-ți faci tu drum. Pe ecranul alb, agățat de copacii din parc, imaginile abia par că se mișcă. Sînt leneșe ca seara care pare că se scurge încet, ca mierea dintr-o linguriță și oamenii care s-au strîns pe bucățile robuste din lemn colorat nu par să aibă vreo grijă. Un băiat îmbrăcat în costum de piele își scoate casca, o proptește de partea din spate a bucății de scîndură pe care-și ghemuiește picioarele și-i face loc fetei care-l însoțește. Capetele toate stau întinse către aceeași direcție și, fie că și-au întins pături, fie că stau pe bucăți de lemn sau și-au furat scaune de prin campus, toți așteaptă.
Se-aud glume șoptite peste tot despre cum filmul lui Yann Samuell, în franceză numit „Jeux d’enfants” a ajuns tradus de la „Jocul copiilor”, la englezescul „Love me if you dare” și la șubredul „Iubește-mă dacă îndrăznești”, în românește. Festivalul „Zilele Studentului Francofon” i-au adus marți seară pe Julien și Sophie în campus și i-au lăsat să crească. Băiețelul francez, cu probleme în familie și micuța poloneză de care s-a atașat – par să fie pe placul studenților. Zîmbesc, se întristează sau rîd în hohote la unison cu personajele dichisite.
„Cap ou pas cap?”
Julien și Sophie au o cutiuță de metal pe care-o pasează de la unul la celălalt – și nu oricum. Cînd se dă mai departe, partenerul de joacă e provocat și n-are voie s-o dea înapoi, pînă nu îndeplinește ce i s-a spus. „Cap ou pas cap?” adică „Poți sau nu poți?”, e întrebarea pe care personajele care se joacă pe ecran și-o adresează în copilărie și în adolescență, pînă ajung la maturitate. Trecerea de la cele două planuri se face brusc și cei doi, interpretați acum de Guillaume Canet și Marion Cotillard devin doi îndrăgostiți încăpățînați, care par să n-aibă habar despre dragoste și despre regulile ei normale.
Nimeni nu-și dezlipește ochii de la ecran. Imaginile prind forme concrete, întunericul devine din ce în ce mai apăsător și parcă un soi de tuș invizibil urmează conturul fiecărei siluete care se mișcă. Îndrăgostiții pasează cutia de metal de la unul la celălalt, provocările devin din ce în ce mai absurde și, deși știi că n-ai pierdut nimic, ți se pare că tocmai s-a săpat o groapă adîncă între tot ce-ai înțeles pînă acum și ce se întîmplă. Julien aproape se însoară cu altcineva în timp ce frumoasa Marion Cotillard se mută într-o casă elegantă cu un sportiv total needucat. Te uiți prin copaci, tragi cu ochiul la luminițele care s-au aprins pe alee și imediat cînd te întorci, sînt înapoi împreună – oh, francezii și filmele lor! Data viitoare cînd ai să-ți scoți pătura în parc ai să te întrebi singur – „cap ou pas cap?” înainte.
Adaugă un comentariu