Ghici cine-a venit să ne facă celebri?

E trecut demult de ora 22.00, ora la care trebuia să înceapă spectacolul, iar mulți dintre cei prezenți în Underground vineri seara ca să asculte noul album al lui Guess Who, „Un anonim celebru”, și-au proptit capetele în palme și privesc ușor contrariați către ceasuri. În fața scenei, un grup de băieți pe ecranele luminoase ale telefoanelor. Din cînd în cînd, unul dintre ei rupe tăcerea, dar cum nu reușește să le mute privirea celorlați abandonează repede . „O să te fac celebru”, scrie cu roșu, pe tricoul unui tip care se plimbă dintr-un capăt în altul, privind mustrător la cei care dau semne de plictiseală, pe unii dintre ei chiar atingîndu-i ușor, cu cotul, în drumul lui, ca să-i trezească din visare.

După vreo două ore de aș­tep­ta­re, mai multe beri și vreo două-trei în­ju­rături aruncate printre dinți de fetele din dreptul barului, pe scenă în­cepe să se facă forfotă. Oamenii își părăsesc mesele, se ridică-n picioa­re și se apropie ușor. De după pere­te­le din spate apare un DJ, care începe să mixeze febril, spre supă­ra­rea unora, care-și reiau locurile iritați. Remix-urile cu tentă ușor latino în­căl­zesc spiritele, așa că unii încep să se bîțîie încet pe ringul de dans, strîn­gîndu-și aproape partenerele.

„Bă, dacă jocul a început prost, măcar să se termine bine”, urlă Guess Who în microfon, parcă a confesiu­ne, dînd startul unei avalanșe de flu­ierături. Băieții din dreapta sce­nei, conectați atît de puternic pînă atunci în telefoane, sar de pe scau­ne­le înalte, iar în jurul lor se strîng alții. Mulțimea ia forma unui pă­trat, fiind prinsă parcă în mod voit cît să încapă între cei patru pereți din centrul pub-ului. „Uau, e mai gol decît mă așteptam”, zice un băiat bru­net, îmbrăcat tot în negru, care tocmai dă buzna în mijlocul primului cîn­tec. Se așază cuminte mai într-o parte, ca să n-o deranjeze pe fata ca­re adună sticlele de pe mese, și pri­vește spre mulțime fără să i se ală­tu­re. Telefoanele, care pînă acum întreținuseră atmosfera, devin lumî­nărele digitale, care sparg aerul, ur­mărind toate aceeași direcție, dată de ritmul celui de pe scenă. Guess Who n-a urcat singur, și-a adus întreaga trupă, așa că din cînd în cînd, schimbă priviri cu băieții ca să în­țeleagă și ei cînd ar trebui să potri­vească tempo-ul. Fix în spatele lui, la chitară, un bărbat brunet, se lasă prins de muzică și se agită cu tot cor­pul. Din cînd în cînd, lasă să i se va­dă mesajul întins de pe piept – „ca­să moară fetili”.

Un anonim celebru

„Bă, ați ascultat albumul sau nu?”, întreabă Guess Who și întoarce microfonul către public, ca să fie sigur că primește un răspuns. Vreo cîteva zeci de „da”-uri răsună din mulțime, dar artistul îi pr­o­voa­că din nou, pînă toți se pun de acord să-i facă pe plac. Guess Who e îm­bră­cat în tricou și pe umeri și-a lă­sat agățat un prosop alb-negru, pe ca­re, atunci cînd nu-l folosește ca să-și șteargă fruntea, îl agită în aer ca pe o ghiulea, și-ți dă senzația că trebuie să-i fugi din cale.

Tinerii s-au îngrămădit aproa­pe de scenă și îngînă toate versurile. Pub-ul pare c-a devenit loc de ru­gă­ciune, căci murmurele se aud în sin­cron, iar corpurile se agită în aer în același timp. „Succes, ceva ce mulți își doresc” sînt cuvintele care ies de pe buzele tuturor și poți să-ți dai seama după energia cu care le ar­ti­cu­lează că asta-i o melodie pe care si­gur vor ști s-o ducă pînă la capăt. Do­uă fete îmbrăcate în haine de pie­le lucioasă, cu păr ciufulit și ochii conturați în negru încearcă să-și fa­că loc ca să ajungă la berile abandona­te undeva pe o masă, mai în spate.

Dacă privești mulțimea din spa­tele pub-ului, îți dai seama că spectacolul nu se desfășoară numai pentru cei prinși între stîlpii din centru, ci și pentru alte cîteva sute de prieteni care-i urmăresc pe Fa­ce­book sau Instagram. Telefoa­nele aprinse surprind imagini mișcă­toa­re, live, cu „anonimul celebru” pe o sce­nă din Iași și le fac pachețele pe care le dau spre vizionare și păs­tra­re pe rețelele de socializare. „Gen toată lumea se simte bine în seara asta? Gen sigur, sigur?”, strigă cîn­tă­rețul și își face vînt spre mulțime.

Cînd ajunge aproape de marginea scenei își ridică mîinile în aer și dirijează mulțimea plin de zel. Noaptea se transformă într-un joc de ping-pong imaginar între scenă și public, versurile răsunînd cînd dintr-o parte, cînd din alta.

Sursa foto: Underground The Pub