O țară de analfabeți politic
Editorial 9 noiembrie 2017 Niciun comentariu la O țară de analfabeți politic 29A dat puțin frigul, așa că PSD-ALDE au hotărît că e timpul să scoată din nou oamenii în stradă. Pentru că ideea din spatele OUG13 n-a murit niciodată, doar ordonanța. Politicienii au așteptat să se reinstaleze lehamitea și blazarea care caracterizează România și s-au pus din nou pe treabă, de data asta pe față, prin dezbatere și vot în Parlament, nu ordonanță de urgență dată noaptea. Peste 20.000 de oameni au ieșit să protesteze în București, alături de alte cîteva mii de oameni în cîteva orașe mai mici ale țării, inclusiv la Iași. Deși mulți sînt optimiști, numerele sînt, în realitate, foarte mici. După protestele din ianuarie-februarie, cei mai mulți oameni s-au retras în case, unii bătîndu-se pe spate că au făcut ceva, alții resemnați, spunîndu-și că oricum nu se schimbă nimic, iar acum ies doar protestatarii consecvenți, care-s, realist vorbind, foarte puțini; mai ales cînd cauza protestului este una atît de nișată și greu de înțeles: cîți români știu care-i parcursul unei legi pînă ajunge să intre în vigoare și cîți știu cu adevărat ce presupune modificarea legilor justiției, ce înseamnă abuz în serviciu, conflict de interese și așa mai departe? Ce vor ăștia să facă ar trebui să scoată cel puțin sute de mii de oameni în stradă, nu zeci. Dar România e o țară de analfabeți politic, lucru de care sîntem amintiți și la fiecare alegeri cu prezențe infime. Ați observat de exemplu că la prezidențiale ies mai mulți oameni la vot decît la parlamentare? Electoratul are impresia că „primul om în stat” e și cel mai important, neștiind că miza mare e la Senat și Camera Deputaților.
Și degeaba protestăm, dacă în momentele care cu adevărat contează, la alegeri, stăm sictiriți în case că „oricum n-ai cu cine”, „toți sînt la fel” și „oricum nu se schimbă nimic”. Atîta timp cît cetățenii nu au inteligența politică necesară să știe să-i atace pe politicieni cu toate armele pe care le au la dispoziție – dintre care cea mai importantă e votul – n-o să le pese de cîteva zeci de mii de oameni în stradă. Unul dintre motivele pentru care își și bat joc de educație – un popor needucat, care nu înțelege cum îi funcționează statul, e și unul mai ușor de păcălit și controlat.
Am văzut la protestele din București și cîțiva reprezentanți ai opoziției, printre care noul lider al USR, Dan Barna, și Dacian Cioloș. E bine că susțin astfel de mișcări, dar mai mult mi-ar plăcea să-i văd deja organizîndu-se pentru următoarele alegeri într-o opoziție puternică și unită. Ăștia patru ani deja-s pierduți, timp în care tîlharii sînt șefi pe moșie și o să-și facă de cap, dacă-i pierdem și pe următorii patru, 2020 – 2014, putem să ne apucăm să scriem ultimele pagini din istoria României, un proiect eșuat.
Adaugă un comentariu