Going

S-au anunțat vremuri la fel de goa­le ca și pînă acum. După atîtea luni de așteptare mocnită, ai zice că deja ne-am obișnuit, pur și simplu, cu rezistența. Așa cum ne obiș­nu­im cu toate lucrurile, mai bune sau mai proaste, pe care le-am lăsat să trea­că și cărora le-am permis o in­trare ușoară în ritm. Ne mai scan­dalizăm, uneori, atunci cînd cineva-și mai amintește dureros de ce-a fost. În rest nu ni se întîmplă ni­mic.

31 de evenimente se pot face în­tr-o zi, sute de oameni pot ieși în stra­dă și mii de voci pot striga ace­leași lozinci. Probabil s-au obiș­nu­it și ei să le-audă, cum și noi ne-am tot obișnuit să le strigăm sau scri­em. Ni s-au dat mîinile, vocile ni s-au dres și mesajele de pe pancarte s-au tot actualizat, în funcție de cro­no­lo­gia tevaturii naționale.

Pentru azi fiecare și-a plănuit cî­te ceva de făcut. Unii au lucru de dimineață, unii merg cu mașina la părinți la țară, așa că n-au vreme de pierdut. Unii pur și simplu s-au plictisit să vadă aceleași și-aceleași fețe, de parcă ar cina în fiecare du­mi­nică seară în aer liber, alături de oameni pe care doar acolo i-au în­tîlnit pînă atunci.

S-au anunțat 31 de evenimente pentru azi. Lista e în descriere. În 31 de orașe oamenii încă ies în stra­dă și strigă pînă răgușesc că vor o țară normală. N-au o definiție pom­poasă pentru normalitate, vor doar să nu mai vadă cum nimeni nu se mai rușinează să fure și nimeni nu se mai sinchisește să pedepsească. Vor doar să-ncerce să păstreze din țară ce-a mai rămas, ca să n-o lase în urmă și să plece sau, mai rău, să nu se obișnuiască și să se resemne­ze, consolîndu-se că deja au făcut, ori­cum, tot ce-au putut. În 31 de ora­șe din țară, oamenii încă speră că mai rezistă. Lista e în descriere.