Versul, cel mai bun prieten

Fie că ești cititor de poezie sau nu, „Câi­­nii romantici” ai scriitorului chilian o să te alerge, pînă ai să-ți faci curaj să te oprești, să recitești rar fiecare cuvînt din poeme și să ai răbdare pînă capătă sensul care-ți trebuie. N-o să ai nevoie de mare antrenament înainte și n-o să te simți stingher dacă o să te trezești în mînă cu un volum de po­e­zii de 70 de pagini – și aici o să te ajute scri­itura. Ce reușește Roberto Bolaño să fa­că e uimitor; își scutură scrisul pînă la esență și ceea ce ajungi tu să citești în final este re­la­xat, ușor, simplu și fără grămezi de în­căr­că­turi stilistice sau emoționale absolut inu­ti­le.

Cu o scriitură familiară și confortabilă, autorul ajunge la tine și prin temele pe care poeme sale le abordează în carte. Ai să dai, prin urmare, peste poeme care-ți vorbesc des­pre tinerețe, euforie și vicii, dar și peste poeme care te fac să devii ușor nostalgic, a­du­cîndu-te mai aproape de vreo mare iu­bi­re împărtășită sau nu, de greșeli, orgolii sau de puterea de-a trece peste lucrurile rele din viață. Un fel de poezie fără menajamente; o carte în care lucrările nu au structuri deloc asemănătoare, „Câinii romantici” pare să fi amestecat între coperți tot felul de versuri – începînd de la cele care duc spre o poezie mai tradițională, cu sensuri ușor pre­vizibile, la cele moderne, complexe, pe care nici după a treia citire nu le-ai intuit cu ade­vărat bine.

Într-o traducere din limba spaniolă rea­li­zată de Marin Mălaicu-Hondrari, poe­me­le lui Bolaño ți se prezintă printr-un autopor­tret – „Pe atunci aveam douăzeci de ani/ și eram nebun./ Pierdusem o țară/ dar cîș­ti­ga­sem un vis./ Și dac-aveam un asemenea vis/ nimic altceva nu mai conta.”. După ce-ți povestește de iubirile sale puțin, te-aruncă în poemele detectivilor, pe care nu ți le in­tro­duce tranșant, ci spunîndu-ți: „Am visat detectivi înghețați în marele/ congelator Los Angeles/ în marele congelator Mexico City.” Le citești, ajungi la „Viața mea în cap­sulele de supraviețuire” și-abia apoi, du­pă ce, tranșant, le strîngi pe toate, te în­torci la prima pagină și-ți spui, aproape pe litere: „Vei lăsa în urmă imaginile durerii și ale labirintului/ și vei uita. […] Sunt aici, am zis, cu câinii romantici/ și aici o să ră­mân.”