„Comorile Tarcăului”, dar și secretele din iatacul Domniței au putut fi descoperite sîmbătă, 18 noiembrie, în Turnul Goliei. Aici, în cadrul vernisajului „Comorile Tarcăului pentru Domnița din Turnul Goliei”, cei prezenți au putut afla legenda din spatele turnului Mănăstirii Goliei, dar și care sînt lucrurile care pot fi vizitate la Tarcău. Evenimentul a început de la ora 12.00, invitații speciali fiind un grup de elevi de la Școala din Tarcău, care au cîntat și dansuri pe melodii populare.
Deschiderea oficială a expoziției a avut loc la primul etaj al turnului, expoziția de obiecte tradiționale putînd fi vizitată la etajul al II-lea. În prima partea a întîlnirii, muzica populară, dansul tradițional și istoria locală a Tarcăului s-au împletit mai abitir decît ițele unui război de țesut cu istoria turnului Goliei. Astfel, aerul de legendă și costumele tradiționale au dat naștere la o serie de discuții ad-hoc despre un posibil muzeu al satului la Tarcău, în clădirea Grădiniței, construită la începutul anilor 1900.
Legenda turnului Golia a fost explicată de către Carmen Chiorcea, directorul Centrului de Promovare Turistică Iași. Astfel, spune povestea, boierul Ion Golăe ar fi zidit biserica pentru a o cuceri pe Ana, o frumoasă orfană care jurase că nu se va căsători decât cu acela capabil să construiască o clădire în care să se simtă în siguranță. Ana își dorea să se simtă în siguranță, fiind traumatizată în momentul în care părinții săi au fost uciși. Ana a scăpat cu viață ca prin urechile acului după ce s-a ascuns sub o lespede de mormînt, însă momentul i-a rămas adînc întipărit în minte. Prin urmare, logofătul Golăe a construit acest turn de dragul Anei, unde se spune că ar fi locuit alături de domniță o lungă perioadă de timp.
Expoziția poate fi vizitată în intervalul orar 10.00 – 17.00, fiind organizată de către Asociația „Centrul de Promovare Turistică” Iași, împreună cu Primăria Comunei Tarcău, județul Neamț, și Familia Dana și Vlad Budăi, care au strîns din Tarcău sau au realizat chiar ei cea mai mare parte a obiectelor expuse în cadrul expoziției.
În cele două cămăruțe de la etajul al II-lea pot fi admirate o serie de obiecte populare, costume tradiționale, dar și obiecte pe care soții Budăi le-au realizat, inspirați de tradițiile și motivele populare.
Adaugă un comentariu