Poc, face și inima ta

De la „Zice că e bine. Tu zici că ești bine și te gîndești că într-adevăr ea e bine și că într-adevăr tu ești bine”, cu „Privirea ei e su­perbă, ca și cum ar vedea pentru prima da­tă ceea ce și-a dorit toată viața”, la „Tă­iați mizeria asta de text! Strigă. Cale­i­dos­co­pul ia chipul singurătății. Poc, face inima ta”, nu-s decît 16 pagini de dat. „Poc”, face și inima ta, cam o dată la cîteva pagini, cînd citești „Trei”, a lui Roberto Bolaño. Același autor al „Cîinilor romantici”, a „Detec­tivi­lor sălbatici” sau a volumelor „2666”, ro­man­cierul chilian merge, încă o dată, cu pași siguri, care par să-și cunoască des­ti­na­ția, către poezie. Dar nu către o poezie nor­mală, care se apropie în vreun fel de versu­rile tradiționale, pe care noi, bieți cititori de rînd, mai așteptăm să le găsim între co­perți, pe rafturile librăriilor. Versurile lui Bo­laño nici măcar nu sînt versuri – sînt bu­căți de proză, care-ar putea trece drept pro­ze (foarte) scurte, dintr-o colecție mai am­plă. Unele dintre ele aproape te scan­da­li­zea­ză, cu ciudă că nu le-ai gîndit tu, cînd în­torci pagina și vezi că pe întreaga foaie de hîrtie odihnesc de fapt doar mici fraze, sau propoziții, precum „Vechiul moment nu­mit «Neah, scumpete.», sau „Personajului îi rămîne aventura și să zică «a început să ningă, șefu’»”.

Scurte, dar cu înțelesuri peste care n-ai putea trece foarte repede, poemele scrii­to­ru­lui chilian te fac să-ți fi dorit ca micul vo­lum să fi fost mult mai amplu și să re­cu­noști că, printre toate volumele de poezii pe care le-ai mai citit, cu siguranță „Trei” și-a cîștigat numele pe lista celor „de men­ționat”. Ușoară, fără ifose și figuri de stil care să ofere cuvintelor mai multă greutate decît ar putea duce, scriitura poemelor pa­re să se joace cu mintea cititorului – îi in­tro­duce cadre confortabile, îi vorbește des­pre frumusețea și sentimentul bucuriei de-a fi iubit, cu inocență, pentru ca aproape de fiecare dată, spre final, să-l lovească în moalele capului cu un deznodămînt crud, fără vreo legătură cu armonia trăirilor lu­mești.

O să te doară, dar o să te înveți cu ele, pen­tru că ai să-ți dai seama, citind, că n-ai să poți să lași cartea din mînă pînă cînd n-o termini și, chiar și-atunci, o să vrei s-o lași doar în mîinile altora.