Atelier de chirurgie la Medicină
Academia de gardă 2 iunie 2009 Niciun comentariu la Atelier de chirurgie la Medicină 3Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași (UMF) oraganizează în perioada 8 – 10 iunie workshopul „Knots and Sutures”, în colaborare cu Societatea Studențească de Chirurgie din România, Filiala Iași (SSCR) și Clinica I Chirurgie a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași. Acesta este adresat studenților mediciniști din anii I, al II-lea și al III-lea (ani preclinici) și are ca tematici: măsuri de asepsie, instrumentarul chirugical de bază, noduri chirurgicale, suturi, managementul plăgii, bandaje și pansamente.
Cursul se va desfășura în laboratoarele Clinicii I de Chirurgie din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” Iași, pe parcursul a trei module, fiecare modul cu o durată de patru ore. Acestea vor avea o componentă teoretică susținută de echipa de studenți organizatori și o componentă practica constînd în succesiuni de demonstrații realizate de instructorii principali: prof. univ. dr. Eugen Tracoveanu și conf. univ. dr Cristian Lupașcu.
Pentru a putea participa la workshop, studenții trebuie să completeze un formular de înscriere pe care îl pot accesa de pe site-ul www.sscriasi.ro. Dintre acestea, o comisie va selecta 15 studenți. Data limită de înscriere este marți, 2 iunie, iar taxa este de 50 de lei pentru studenții membri SSCR și 70 de lei pentru cei care nu fac parte din asociație.
Demonstrațiile vor fi filmate și prezentate în timp real, iar fiecare cursant va avea la masa de lucru o trusă chirurgicală de bază.
Laura BABAN
Adaugă un comentariu