Unde-i porcina? Nu-i porcina!
Informare 1 iunie 2009 Niciun comentariu la Unde-i porcina? Nu-i porcina! 1Marți, 27 mai, România a intrat pe lista neagră a gripei porcine. Cel puțin asta anunțau toate mass media din țară, deși pe lista țărilor cu gripa porcină, elaborate de Organizația Mondială a Sănătății, România a lipsit pînă mai ieri, 30 mai. Gripa nouă a fost adusă în țară de o româncă de 30 de ani, venită din New York și transmisă tatălui și copilului ei. Panica n-a întîrziat să apară în rîndul populației. Doar se știe că românul e cam ipohondru de fel. În tramvaie, discuții pe marginea acestui subiect, la secția de boli infecțioase, deja pacienți speriați de un banal guturai. „«Existența primului caz în România nu va ridica gradul de alertă. Starea pacientei este bună, aceasta reacționînd destul de bine tratamentului medicamentos cu antivirale», a declarat Ion Bazac. Potrivit ministrului Sănătății, femeia a intrat în contact, în ultimele zile, cu 40 de persoane” (Ziarul Gîndul, 28 mai).
România este a 47-a țară care anunță infectarea cu virusul A/H1N1. Pînă acum, potrivit unui raport alcătuit de Organizația Mondială a Sănătății, aproximativ 13.000 de persoane din 46 de țări au fost infectate. Doar 92 de persoane au decedat de pe urma acestei boli, 80 fiind din Mexic.
Vecinii femeii care a contractat virusul au intrat deja în panică. Speriați de viteza răspîndirii acestuia și de cazurile tot mai dese anunțate la știri, aceștia s-au izolat în apartamente de frica porcinei. „Vecinii de palier ai familiei infectate s-au sigilat în locuință și nu răspund în ruptu’ capului pentru nimeni și nimic. Comunicarea – scurtă, pe ton certăreț – se face prin ușă. Puținii oameni care intră și ies din scară sunt extrem de grijulii la ce și cum ating. Tastele interfonului, mînerul ușii de la intrare, butoanele liftului sunt folosite cu mișcări scurte, cu mîinile protejate de batiste sau mănuși de cauciuc”. (Adevărul, 29 mai).
Mare ne-a fost mirarea cînd am auzit că femeia purtătoare de virusului gripei noi a fost externată la doar cîteva zile de la tam tam-ul stîrnit de medici și presă. „Directorul spitalului, dr. Adrian Streinu-Cercel, a motivat că femeia este ca și vindecată, că nu prezintă un pericol de contaminare și că în cazul celor doi copii se așteaptă rezultatele analizelor de la Institutul Cantacuzino. Totuși, a spus Streinu, ea urma să fie supravegheată medical la domiciliu. Surse medicale susțin că, de fapt, pacienta nu a părăsit nici un moment spitalul și că personalul medical a tras de timp cât mai mult, folosind inclusiv stratagema anunțului privind «externarea» celor trei, pentru a îndepărta presa” (Cotidianul, 28 mai).
Mult zgomot pentru nimic, legea conspirației, un altfel de aviară, gripa porcină sau nouă, pentru a nu condamna bieții porci la izolare sau exterminare, a reușit să evidențieze „calitățile” românilor și modul de acțiune într-un astfel de caz.
Geanina ȘOPRON
Adaugă un comentariu