Repetiția nu-i mama succesului

Puține sînt șansele să existe un iubitor de mu­zică rock care să nu fi ținut, măcar pentru o perioadă, butonul de „replay” apăsat pe me­lodia „Bring me to live”, cîntată de cei de la Evanescence. Tempoul puternic al lui Amy Lee, fondatoarea trupei, și acordurie pline de via­ță ale colegilor săi lansau atunci, în 2003, prin single-ul de debut al primului lor album, un stri­găt după salvare, care avea să atragă aten­ți­a unui public destul de numeros asupra mu­zicii pe care tinerii începători o propu­neau.

Sfîrșitul anului 2017 a fost marcat de că­tre cel de-al patrulea album al formații rock Evanescence, care a apărut pe 10 noiembrie sub egida BMG Right Management. Cel de-al patrulea album a venit după o perioadă de liniște în ceea ce privește activitatea trupei. Timp de trei ani, după ce s-a terminat perioada de promovare a albumului cu numărul trei, membrii trupei Evanescence au părăsit scena și s-au dedicat proiectelor personale.

Albumul nou, numit Synthesis, este format din 16 piese, cele mai multe dintre ele fiind melodii mai vechi, îmbogățite cu noi elemente muzicale electronice care dau o no­tă mult mai energică și mai puternică mesa­ju­lui pe care îl transmit. Ca să facă știută fa­nilor noua creație, cei cinci au dat startul, la jumătatea lunii octombrie, turului de promo­vare Synthesis. Aceștia și-au început concer­tele în Las Vegas și au luat la pas orașele Ame­ricii, ajungînd în luna decembrie să urce pe scenă și în Canada.

Noua creație a trupei propune, pe lîngă melodii reinterpretate, precum „Bring me to life”, „Lithyum” sau „My heart is broken”, și un solo la pian, „The In-Between”, o alegere curajoasă, care reușește destul de bine să completeze suita artistică. În spațiul public albumul a fost privit de către fani ca un „vis împlinit” al solistei, a cărei voce este scoasă în evidență mult mai tare în contextul noilor efecte de sunet abordate. Dacă pentru Amy criticele sînt pozitive, prestația formației nu este văzută cu prea mare încîntare, implicarea băieților părînd a fi mai mult o umbră care amenință din spatele scenei, dar care se teme să înainteze de frica luminii.

Deși ideea introducerii unor vibrații mult mai intense în melodiile cele mai îndrăgite ale trupei nu pare în teorie una nepotrivită, no­ul album arată mai mult ca o dorință dis­pe­rată și nu foarte inspirată de a reintra pe sce­na muzicală prin agățarea de ceea ce a fost cîndva relevant pentru publicul și fanii for­ma­ției rock.