Realitatea prin lentilele lui Jack

The Mono Jacks au scos un nou album du­pă 7 ani în care au pus la „crescut” un nou pro­iect și au refăcut structura trupei. În septembrie a fost pus la copt în studioul Unda Recording, iar pe 3 noiembrie a ieșit aburind și bine rumenit în fața publicului din Bu­cu­rești, oferind un melanj între piesele vechi și cele de pe noul material discografic.

Albumul este în totalitate în română și oferă zece piese care se leagă destul de bine. E un ison care se ține din piesă în piesă și o­fe­ră o anumită ritmicitate albumului, în care me­lodiile mai alerte se bucură de altele mai așezate, în care versurile se comprimă și su­ne­tele prind frîie pentru cîteva minute. „A­cum începe totul“ este prima piesă de pe al­bum, ca­re debutează cu un sunet de corn distorsionat ce ne invită să ascultăm o poveste, una care-și are rădăcini în fiecare din noi. Ur­mează „Im­per­fect”, care este, probabil, cea mai pu­ter­ni­că piesă de pe-ntreg albumul, piesă care aduce-n discuție confuzia și lipsa de orizont pe care mulți o simt, refrenul fiind mai mult decît re­ve­lator: „Eu ce o să aleg?“. „Stai” este o in­vi­ta­ție la dans, o baladă des­pre iu­bi­re și timp și despre cum cele două se sa­bo­tea­ză deseori.

Următoarele patru piese au un scop co­mun, o legătură puternică atît în versuri, cît și în ritmica acestora. O descriere fină a vieții românești în care cu toții tindem să ne „învîrtim în cerc”, dar poate dacă o să reușim să ne coalizăm, vom fi mai puțin confuzi: „Poate, u­neori/ O să fim în stare/O să rezis­tăm/ Mun­te­le cu munții/ Omul lîngă om“. Piesa cu nu­mă­rul opt este una dintre cele mai cunoscute de pe-ntregul album. „1.000 de DA” este o pie­să împotriva unei educații moștenite din co­mu­nism, o moștenire care vine cu un regulament strict și cu un anumit șablon fizic și e­mo­țional, și-n care raportarea la cei din jur e tot ce contează. „Nu mă întrerupe, nu eşti bun de nimic/ Nu purta blugii rupţi, n-ai înţeles nimic/ Nu mă face de râs şi nu lua notă mica/ Lumea întreagă oare ce o să zica?”. „O fi un vis” e o bătaie a unei inimi prin tobe, un ritm care se-accelerează la apariția refrenului și care destăinuie și ceva mai multe sentimente, cu mai puțină franchețe și mai mult nerv.

Ultima piesă de pe album e o invitație la vals, un vals a cărui ritm este ținut chiar de către solist în fiecare din cele două părți ale melodiei, care, asemeni unui vals, îți oferă în primă fază răgaz, pentru ca apoi să te poți bucura cu adevărat de dans.

Careul de valeți a revenit în forță, cu un album care merită ascultat pentru că este con­struit corect din punct de vedere al mu­zi­ca­li­tă­ții și oferă versuri clare. Fără distors-uri sau ambiguități inutile.