Un șirag de mărgele albe
Fără categorie, Pastila de după 26 februarie 2018 Niciun comentariu la Un șirag de mărgele albe 21Bunica are o căsuță mică, cu trei odăi, de care se îngrijește singură. Pe una a transformat-o în bucătărie, pe una a făcut-o dormitor, iar cea de-a treia e camera „de bun”. Doar musafirii care rămîn peste noapte au acces aici, unde așternuturile sunt albe, pe pereți se găsesc fotografii alb-negru și chiar și o carpetă. Nu e vreun pat modern matrimonial sau vreo canapea cochetă, ci un récamier (spus „recameu”), al cărui arcuri scârțîie chiar și dacă-ți miști prin somn degetele de la o mînă. Dulapul din lemn masiv e împărțit în trei. În mijloc sînt prosoapele și lenjeriile, iar în partea superioară bibelouri pe care le are de cînd bunicul era șofer pe camion la fabrica de sticlă. În fața lor tronează peștele pe care l-a mutat aici de pe televizor în urmă cu cîțiva ani, iar acolo a rămas doar mileul brodat de mama cînd era acasă. În partea dreaptă a dulapului bunica își ține hainele cele bune, aliniate perfect pe umerașe roșii, sub care a înșiruit vreo patru perechi de încălțăminte, de care nu se folosește decât la vreo onomastică a vecinelor sau dacă se mai mărită vreuna din nepoate. Ușa din partea stîngă a dulapului, care e blocată de un colț de masă, ascunde însă zestrea bunicii, pe care ea și-a pregătit-o pe când „nu o să mai fie”. Și-a cumpărat un costum bleumarin cu fustă, sacou și o bluză cu paiete de aceeași culoare. Deasupra lor a așezat un colier de mărgele albe, pe care nici nu l-a scos din punga în care vânzătoarea i l-a pus cînd l-a cumpărat. Pe ultimul raft de jos sînt o pereche de pantofiori negri, mici, simpli, perfecți pentru picioarele ei.
Bunica nu are de mult timp de pensie și e genul acela de femeie care mișună de dimineață pînă seara prin ogradă și-și găsește ceva de făcut chiar și atunci cînd îți zici în gînd că totul e la locul lui și arată perfect. Și nu cred că s-a pregătit de moarte pentru că îi e frică de ce se va întîmpla cu sufletul ei după, ci pentru că s-a resemnat. Știe că nu are încotro, așa că și-a acceptat destinul, așa cum facem și majoritatea dintre noi cînd adunăm câteva zeci de ani.
Adaugă un comentariu