Insula leproșilor
Opinia de la centru 1 iunie 2009 Niciun comentariu la Insula leproșilor 1Cristea sau Crișan, reportaj în jurul blocului, reportaj în lift sau reportaj pe gaura cheii. Mi-i și imaginez pe locotenenții tabloizi oprind babele în jurul blocului din Militari: „Săru’ mîna, doamnă. Stiați că la dumneavoastră în bloc sălășluiește gripa porcină?”. Și femeia se îngrozea și-și slobozea imaginația, iscodind tot felul de povești macabre despre nenorocita familie. De rîsul porcilor.
Asta este lecția de etică și de jurnalism care ne-a fost servită din străfundurile profesionalismului mioritic. „Ea este cea care a adus gripa porcină în România!”, aruncați cu pietre în leproasă! Nu i-ar fi trebuit mult unui „cetățean plin de spirit civic” să se înfingă la ușa femeii și să-i aplice o corecție, să se învețe minte să nu mai aducă ciuma în țară.
Acesta a fost mesajul panicard transmis de media românească săptămîna trecută. „Dacă ați mers cu taxiul acesta în ultimele trei zile, mergeti la spital!”. Drept urmare, sute de oameni au văzut drobul de sare de pe sobă și, hop-țop, li s-a părut că au febră, le curge nasul și s-au dus la camera de gardă.
De curiozitate și totodată scîrbită de tabloul scabros, am deschis varianta online a cotidianului New York Times, să văd dacă și ei au „epuizat” subiectul la fel. Nu au dat nici numele, nici adresa bolnavilor, nu au căutat în gunoaiele din jurul blocului, nu au aruncat anatema asupra „ciumaților”. NewYork Times raportează prima persoana răpusă de gripa A/H1N1: Mitchell Wiener, cadru al unei școli din Queens.
Miercuri
…la prînz, zvonurile și forfota stîrneau o furtună în paharul cu jurnaliști din curtea Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București. Profesorul Adrian Streinu Cercel a recitat aceeași poezioară în microfoane colorate, în reportofoane curioase și întîrziate.
Pe la colțuri, brancardierii își dădeau cu părerea. Jurnaliști serioși, însă, înregistrau declarațiile oficiale. „A plecat aseară, a semnat pe propria răspundere și a zis că vine azi pentru restul de analize”, mi-a spus reticent unul dintre brancardierii din jurul Pavilionului V al Institutului. Nu știa că sînt junalist, n-aveam legitimația în proțap și nici vreo agendă, reportofon sau aparat foto, dar se uita suspect la mine și tot se dădea cîte un pas înapoi. Și-ar fi pus și masca pe care o avea sub bărbie, dar avea un răgaz de țigară, pe sub pereții clădirii. „Cum să-i dea drumu’ acasă, da’ ăștia nu gîndesc? Pe mine m-a sunat soră-mea azi și mi-a zis să plec de aici”, îi spune brancardierului o pacientă internată în acel moment.
Oana BALAN
Adaugă un comentariu