Familia neoficială de pe net

1001 de măști Niciun comentariu la Familia neoficială de pe net 30

„S-a îndrăgostit cineva pe grup? Întreb pentru o prietenă” – așa sună postarea Anișoarei Muntianu de pe grupul „Români în Spania”. Scri­sul alb l-a potrivit pe un fundal roz a­prins, cu inimioare, ca să fure ochii mem­brilor și să înceapă astfel o dez­batere plină de emoticoane arunca­te la întîmplare şi de glume sa­vu­roa­se. Anișoara are în jur de 50 de ani, un soț și doi copii, alături de care tră­iește în Madrid de cîțiva ani. Chiar da­că pare să-și fi construit o viață pes­te hotare, pagina de Facebook a A­nișoarei te scaldă într-un dor dul­ce-acrișor de țară, presărat cu frînturi din cîntece de-ale Irinei Loghin sau cu urări colorate de zilele sfinților din calendarele creștine românești.

Grupul „Români în Spania Oficial”, unul dintre cele în jur de zece pe care le găsești cu același nume, es­te un fel de casă virtuală a celor ca­re au luat de ceva timp drumul stră­i­­nă­tă­ții și care, în speranța că or să se sim­­te astfel mai puțin singuri, au de­cis să-i caute și pe alții asemeni lor și să-i strîngă sub acoperișul click-ului. Dacă au început conversațiile mai stin­gher, întrebînd fie de vreun loc de muncă, fie de vreo casă care-și ca­ută chiriași, grupul, care numără a­cum aproximativ 66.000 de membri, s-a transormat repede în unul a­ti­pic. Aici nu se mai rezolvă doar proble­me, ci se împărtăşesc poze personale și cu pisici, se dezbat subiecte po­li­tice și se organizează petreceri și în­tîlniri tematice o dată la cîteva luni. „Sîm­băta ce vine este mega party în Madrid!! Sîntem deja peste 325 de in­vitați confirmați!! Lista pentru în­scri­­eri este încă deschisă”, posta Iulian Flo­rea, adminul grupului, în urmă cu cîteva zile și în cîteva ore lista se mă­rea considerabil. Doritorii se între­bau cum ar putea să ajungă la res­taurant și dacă este vreo șansă de a împărți mașina cu alții, ca să iasă mai ieftin.

La ultima petrecere a grupului, doam­na Anișoara a făcut live pe Fa­cebook pentru toții prietenii ei de a­casă. Femei cochete, îmbrăcate în ro­chii strălucitoare și bărbați în că­mă­și umpleau ringul de dans de lîngă sce­na pe care o femeie brunetă, la vreo 30 de ani, cînta o manea. De cînd au început să iasă împreună, din membri au devenit prieteni. De zi­ua lui Martin, un bărbat înalt, cu părul scurt, Iulian îi scria mare, cu litere al­biciose, pe o poză de-a sa din va­can­ță – „La mulți ani!! Cu drag, fami­lia oficială”.

Ca-n orice familie însă, din cînd în cînd apar și probleme. Într-o sea­ră, Ion Rovin din Ploiești și-a făcut un selfie cu paharul alături și le-a tran­s­mis amicilor săi –„Hai, tot gru­pul, îmi plătiți consumația!!”.

Mul­ți s-au amuzat pe seama stării lui Ion, doar Radu din Orăștie, i-a transmis scurt, într-un comentariu –„Te consumi degeaba, n-o să te plătim!”.

Autor:

Andreea Anton

Șef-departament „Opinia studențească” și studentă a Catedrei de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top