Mîinile sus!
Scor la pauză 21 martie 2018 Niciun comentariu la Mîinile sus! 14Fotbalul nu-și găsește niciun moment de răgaz în Grecia, iar PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, este elementul comun al incidentelor petrecute în ultima perioadă.
Dacă acum două săptămîni, derby-ul cu Olympiakos nici nu a început după ce o rolă de hartie aruncată din tribună l-a lovit pe antrenorul oaspeților (meci decis ulterior la Comisia de Disciplină, 3-0 pentru Olympiakos), de data aceasta la meciul cu AEK Atena s-a jucat fotbal pînă în minutul 89. Fostul stelist Fernando Varela a marcat golul de 1 – 0 pentru PAOK, arbitrul a validat inițial golul, dar a decis să se consulte cu tușierul pentru o eventuală poziție de ofsaid, moment ce a declanșat neînțelegerile. Patronul celor de la PAOK a intrat pe teren alături de bodyguarzi, acesta purtînd pistol la brîu, și s-a îndreptat spre centralul partidei pentru a-i cere explicații. Situația a degenerat, oficialii ambelor echipe au intrat pe teren, iar după aproximativ un sfert de oră de îmbrînceli jucătorii ambelor echipe au fost escortați la vestiare.
Raportul arbitrului este unul tranșant, acesta notînd că Ivan Savvidis (n.r: patronul celor de PAOK) ar fi intrat pe terenul de joc alături de bodyguarzi, a amenințat, a fost agresiv și l-ar fi lovit pe Vasilis Dimitriadis, directorul lui AEK”. Oficialii trupei din Atena adaugă un detaliu și mai grav, explicînd și în ce a constat amenințarea notată în raport, mai exact, Savvidis i-ar fi strigat arbitrului „ești mort!”. Măsurile oficiale nu s-au lăsat mult așteptate, iar în dimineața următoare guvernul grec a suspendat campionatul pe termen nelimitat.
Răzvan Lucescu rămîne de partea lui Savvidis acesta afirmînd că este de partea patronului său și că i se pare normal ca un om să reacționeze așa având în vedere că a investit zeci de milioane în echipa pe care românul o antrenează.
Lucescu nu se află pentru prima dată în situația de a aștepta rezultaul partidei la comisiile de disciplină, acum 10 ani, pe cînd acesta era antrenorul celor de la Rapid, a pierdut meciul cu Steaua 3-0 la masa verde în urma cazului „Bricheta”.
de Răzvan STAN
Adaugă un comentariu