Rusia, transpusă-n dans și muzică

Vineri, 23 martie, „Cazacii Rusiei” au ajuns și în Iași, reușind să pună în scenă un spectacol desăvîrșit în care dansul completează muzica, iar teatrul le întrepătrunde. Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași a devenit, pentru aproximativ două ore, casă a tradițiilor rusești, scena fiind uneori neîncăpătoare pentru cei 45 de dansatori care se întreceau în mișcări, creînd senzația că nu vor obosi indiferent de ritmul căruia trebuie să i se supună mereu.

Din spatele cortinei grele din ca­tifea vișinie se aud bătăi puternice ale tălpilor subțiri în podeaua ma­si­vă. Se pare că cei care așteaptă să se arate publicului nu mai pot ține în­chisă toată energia înăuntrul lor, iar cînd luminile se sting pe rînd, ră­mîne doar un reflector care să alunge întu­nericul de pe scenă.

Cîțiva tineri, toți purtînd mus­tă­ți frumos aranjate și uniforme roșii, mi­litărești, își fac apa­riția într-un marș forțat, exclamînd cu putere „cozac, ura!” în timp ce-și întind săbiile spre înaltul cerului. În spatele lor, nouă instrumentiști di­chisiți suflă în trom­­boane, bat în to­be, sau își întind acor­deoanele dictîn­du-le dansatorilor ritmul alert că­ru­ia trebuie să i se su­pună. Imediat ce băieții își mînuiesc armele, învîr­tindu-le fără frică, de parcă săbiile sînt făcute să fie instrumente ale dansa­to­rului, nu ale sol­datului, acestea sînt înlocuite de țepușe lungi cu stegu­le­țe triunghiu­lare în vîrf. Dansul țe­pușelor e ame­țitor, sînt rotite, arun­cate în aer și pasate de la un „soldat” la altul, tran­sformînd totul într-o horă în care parteneri sînt pericolul și mișcările ritmice, variate.

Îmbrăcate-n rochițe scurte pînă la genunchi, cu basmale albastre ca ce­­rul senin de vară, strînse pe cap, fe­te­le intră în scenă cu zîmbete largi în­ti­părite pe fețe, urmate fiind de ti­neri care acum poartă uniforme de un ver­de smarald și pălării ca de pi­rați. Teatrul se îmbină cu dansul, iar hao­sul oferit de aceste două forme de artă puse împreună este ceea ce-l face pe spectator să se întrebe cum se va desfășura această nouă lume care toc­mai se formează în fața lor. Cei 45 de dansatori ai ansamblului rus pun stă­pînire pe scena care acum pare neîn­căpătoare. Fetele bat ușor în podea cu picioarele încălțate-n ciuboțele ro­șii și chiuie neîncetat sub privirea apre­ciativă a băieților care ba le ridică-n aer, ba le învîrt în piruete care par a fi fără de sfîrșit. Pe rînd, fiecare își are momentul de glorie, cînd domni­șoarele, cînd tinerii. Ei își întind per­fect picioarele în aer și sar prin­zîn­du-și tălpile-n mîini, în timp ce ele își etalează ținutele viu colorate învîr­tindu-se necontenit pe ritmul alert impus cu strictețe de muzicienii din spatele scenei.

Tradiții transpuse-n dans

Derulate rînd pe rînd sau in­ter­ca­la­te, momentele de dans și mu­zi­că îi fac pe cei din sală, care stau așe­zați comod pe scaunele roșii, să ți­nă ritmul melodiilor prin bătăi din pal­me, făcîndu-i și pe ei să simtă că fac parte din acest spectacol plin de ener­gie și culoare. Atunci cînd pe sce­nă nu se dansează, în fa­ța publicului apar pa­tru femei îm­bră­cate cochet, cu ro­chii pînă-n pă­mînt, și trei bărbați care poartă costume ca ale dic­ta­to­ri­lor ruși.

Aceștia țin strîns microfoanele în mîinile lor încordate și tremurînde și se uită în ta­van secunde în șir îna­inte ca unul dintre ei să-și facă, par­că, puțin curaj pentru a da tonul cîntecului care va spar­ge din nou liniș­tea lăsată peste spec­­tatori.

Trecerile de la un moment la altul sînt rapide, neașteptate, căci după un dans la care participă zeci de persoane și care te hipnotizează prin explozia de culoare a costu­me­­lor și prin sincronul aproape desă­vîr­șit al artiștilor, urmează momente în care doar instrumentiștii rămîn pe scenă. Stingheri, stînd pe scaunele lor și încetinind ritmul, aceștia pre­gă­tesc atmosfera pentru cei șapte ar­tiști care pun stăpînire pe sală doar cu ajutorul vocilor puternice care-i fac pe cei prezenți să fredoneze șoptit versuri într-o limbă necunoscută multora dintre ei. „Cazacii Rusiei” nu stau nemișcați nicio secundă, fac salturi în aer care par lipsite de efort și se-nvîrt în hore pînă cînd îi ame­țesc p­e cei care-i privesc, însă ei ara­tă, în continuare, neobosiți. Își schim­bă costumele cu repeziciune, tre­cînd de la uniforme militare purtate cu cizme înalte, la cămăși albe care stau lălîi pe trupurile lor. În jurul fe­te­lor, rochiile care le acoperă trupul se rotesc în ritmul piruetelor și creea­ză rotocoale de culoare, menite parcă să amintească de primăvara întîr­zia­tă.

„Cazacii Rusiei” reușesc să pu­nă în scenă un spectacol fascinant și dinamic care transmite „artele răz­bo­iului”, fără să fie violent în vreun fel. Printre mișcările alerte de dans, artiștii își mai scot săbiile din teacă din cînd în cînd, lovindu-le în repe­tate rînduri, pînă cînd acestea scot scîntei, sunetul metalului îmbinîn­du-se armonios cu muzica ce se au­de pe fundal.

Dacă la început totul pare un haos total, pe parcurs acțiunile prind un curs firesc, mișcările de dans trans­mit ceea ce cuvintele nu ar fi pu­tut, iar spectatorii se lasă cuprinși de tradițiile rusești și pentru cîteva ore, toată lumea pare să înțeleagă limba rusă într-atît încît să poată pă­trunde în atmosfera creată de ar­tiș­ti.