Cazul Skripal, unitatea Occidentului și cozile de topor ale Moscovei

Puțină lume credea că Occidentul va fi ca­pabil de o demonstrație de solidaritate îm­po­tri­va unei agresiuni rusești, dar iată că ea s-a ma­terializat, deschizînd o perioadă difi­cilă în rela­țiile dintre Moscova și Occident. Nu este însă vorba, potrivit analiștilor, de un nou Război Rece, fie și pentru faptul că Ru­sia nu se află în competiție ideologică cu state­le occidentale, ci într-o luptă pentru putere, prin care urmă­reș­te consolidarea do­minației asu­pra fostului spa­țiu sovietic. În viziunea lui Putin, aceasta presupune și destabilizarea Oc­ciden­tu­lui în scopul descurajării in­ter­ven­ției acestuia în sfera sa de influență. Pe scurt: ca să se simtă în sigu­ran­ță, Moscova vrea un Occi­dent slab și dez­binat, iar ata­cul asupra fostului ofițer GRU Serghei Skripal și a fii­cei sale poate fi astfel interpretat ca o demonstrație de forță, prin care Kremlinul a dorit să demonstreze că își pedepsește adversarii oriunde s-ar afla, iar Occidentul nu este capabil să-i apere. A ob­ținut în schimb mobilizarea fără precedent a Occidentului, iritat deja de interferența Ru­siei, manifestată prin atacuri cibernetice, ha­cking, sprijin deschis acordat partidelor ex­tremiste, cu agendă anti-UE, și acțiuni me­nite să influențeze rezultatul alegerilor în principalele țări vestice. Forțați de agresivitatea Rusiei, care a culminat cu utilizare unui agent neurotoxic pe teritoriul unui stat NATO, liderii occidentali se văd nevoiți să elabore­ze o strategie defensivă, care presupune, cum observa analistul BBC Jonathan Marcus, de­finirea prealabilă a „problemei rusești”.

Odată cu solidaritatea Occidentului în fața agresiunii Kremlinului au ieșit însă în evi­dență și vocile discordante ale „cozilor de topor”, fie că vorbim despre unele state mem­bre ale UE, sau de personalități politice de stînga din state ca Germania și chiar Marea Britanie. Că Bulgaria, considerată de mulți mai apropiată de Kremlin decît de Bruxe­lles, a refuzat să expulzeze diplomați ruși surprin­de mai puțin, din perspectivă istorică, decît atitudinea Austriei, care condamnă atacul, dar invocă statutul său de neutralitate și rolul de „făuritor de punți” între Est și Vest pentru a-și justifica refuzul de a expulza di­plomați ruși. Vorbim totuși în aceste cazuri de state cu importanță strategică secundară.

Mult mai semnificative sînt însă criticile din partea unor social-democrați din Germa­nia și din Marea Britanie. Astfel, liderul La­buriștilor britanici, Jeremy Corbyn, a contestat rolul Kremlinului în atacul de la Salis­bury, stîrnind reacții critice violente în interiorul propriului partid, dar și din partea opi­niei publice. De altfel, liderul Laburist este criticat zilele acestea și pentru pozițiile sale antisemite și pentru prietenia arătată unor organizații ca Hamas și Hezbollah. Toto­dată, în Germania, reprezentanți de frunte ai Par­tidului Social Democrat (SPD), membru al coaliției de guvernare, au criticat vehement decizia guvernului de a expulza patru di­plo­mați ruși.

Îi vom numi doar pe cei mai cu­noscuți dintre ei: fostul lider SPD, totodată fost ministru de Externe, Sigmar Gabriel, care a militat și pentru ridicarea sancțiunilor im­puse Rusiei după anexare Crimeei; fostul comisar european Gὔnther Verheugen, și fostul cancelar Gerhard Schroeder, prieten personal al lui Putin și membru în consiliile de administrație ale unor importante companii energetice rusești cu capital de stat – adică practic remunerat regește de Guver­nul Rusiei. Că acestora li se adaugă Die Linke, succesorul defunctului partid comunist din RDG nu ne mirăm. De mirare este doar, în acest context, poziția fermă a actualului mi­nistru de Externe al Germaniei, Heiko Maas, care, deși provine tot din SPD, a condam­nat imediat Kremlinul și a susținut măsurile pu­nitive la adresa acestuia.

Mîna Moscovei este, după cum se vede, destul de lungă și moralitatea unor politicieni de stînga mai mult decît precară. Și to­tuși, de această dată vocile pro-Kremlin nu au avut impactul scontat. Ne întrebăm însă cum vor reacțional „cozile de topor” dacă guvernele occidentale vor ataca direct in­te­resele economice ale anturajului lui Putin. Vor deveni ele mai agresive, pentru a-și apă­ra amicii și finanțatorii de la Moscova? În tot cazul, guvernul britanic a început deja să le investigheze afacerile oligarhilor ruși sta­biliți la Londra.

Va urma deci o perioadă tensionată în relațiile Occidentului cu Rusia, dar nu trebuie să ne temem de ea, ci să o salutăm, pen­tru că ea oferă singura șansă de a stăvili amenințarea rusească la adresa democrației occidentale. Moscova, după cum știm, nu crede decît în forță.

de Rodica CULCER, jurnalist