„i” împlineşte 20 de ani

Primul răcnet Niciun comentariu la „i” împlineşte 20 de ani 14
„i” împlineşte 20 de ani

În prima parte a anilor ’90, Apple a trecut prin­tr-o adevărată criză de identitate. Primele „home computers”, Apple ll și Mac, scăzînd ver­tiginos în favoarea competiției în preferințele cumpărătorilor. Dar odată cu întoarcerea lui Steve Jobs ca CEO, în 1997, divizia de cerce­ta­re a Mac-ului a fost îndrumată într-o nouă di­rec­ție. Astfel, un an mai tîrziu, pe data de 6 mai 1998, Steve Jobs urca pe scenă alături de o „cu­tie” aproape transparentă de mărimea unui cup­tor cu microunde și anunța noul produs: iMac. Inițial, Jobs a vrut să denumească calculatorul „MacMan”, dar Ken Segall, un agent de publi­citate de la biroul Apple din Los Angeles, i-a sugerat directorului prefixul „i”. Chiar dacă s-a lăsat cu greu convins, pînă la urmă Steve a ac­cep­tat ideea, iar astăzi „i” este unul dintre cele mai cunoscute branduri Apple.

„Este transparent, poți vedea prin el. E atît de cool!”, declara Steve Jobs la ceremonia de lan­sare. „Spatele cutiei ăsteia arată mult mai bine decît fața celorlalți”, completa el în aplauzele sălii în care se afla și Bill Gates. Piesa de re­zis­ten­ță a iMac-ului nu era performanța cres­cu­tă, ci accesibilitatea: „Nu există pasul al treilea” a descris cel mai bine produsul făcînd referire la faptul că, pînă atunci, toate calculatoarele se conectau la internet în trei pași. Într-o re­cla­mă denumită „Simplicity Shootout” („Be­ne­fi­ci­ile simplicității”), Thomas, un copil de șapte ani, împreună cu Brodie, cîinele său, se întrec cu Adam Taggart, un student la Universitatea Stan­ford. Întrecerea constă în conectarea la in­ter­net a unui iMac versus HP Pavilion 8250, ca­re folosea sistemul de conectare în trei pași, iar băiatul a cîștigat, terminînd întrecerea în doar opt minute și 15 secunde, în timp ce, la finalul reclamei, studentul încă încerca să se conecteze.

Pînă în Ianuarie 1999, Apple și-a triplat vîn­zările, iar The San Francisco Chronicle declara „compania își încasează bine-meritatele co­menzi de iMac, computerul din «era spațială»”. A­cum, douăzeci de ani mai tîrziu, iMac-ul este la a șap­tea generație și este, practic, de nerecunoscut în comparație cu strămoșul său. Începînd cu lan­sa­rea din 1997, Apple a renunțat, cu fiecare ge­nerație, la anumite caracteristici care încă mai sînt prezente pe sistemele concurente, cum ar fi porturile externe, iMac fiind primul calculator cu USB intern. Pe lîngă reformele la nivel teh­nologic, probabil cel mai mare merit al iMac-ului este cel că a dat startul brandului „i”: în 2001 a fost lansat primul magazin online de mu­zi­că, iTunes, urmat la scurt timp de iPod, în 2007 de iPhone, iar în 2010 de iPad.

Text de Lorel ATOMEI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top