Horoscop 12 octombrie

Astrele dixit Niciun comentariu la Horoscop 12 octombrie 7

Berbec
Zodia BerbecNu ești tu cel mai credincios, însă astăzi vrei să stai la coadă la Cuvioasa Parascheva. Iar asta pentru că ai auzit că sunt voluntari care servesc pelerinii cu ceai și cu diferite gustări. Și cum banii de bursă nu au venit, iar pachetul e gata de căteva zile e singura ta șansă să nu te culci flămînd.

Taur
Zodia TaurAstăzi te transformi într-o adevărată gospodină și vei sta toată ziua în bucătărie. De dimineață vei face clătite, la amiază pui de niște poale-n brîu, iar spre seară ai de gînd să prepari niște paste și la desert o budincă cu dulceață de căpșuni. Te așteaptă un adevărat festin astăzi.

Gemeni
Zodia GemeniÎn aceste zile, de Sărbătorile Iașului, se organizează un adevărat tîrg de blănuri prin oraș. Iar cum ție îți place tot ce e pufos și moale, treci zilnic pe acolo și probezi măcar cîteva produse. Și mereu le alegi pe cele mai mari, ca să nu fii obligat să le și cumperi. Din banii de bursă nu ți le vei putea permite niciodată.

Rac
Zodia RacAi supărat cu ceva iubita, iar de cîteva zile te pune zilnic să faci curățenie. Astăzi va fi apogeul pedepselor. Vei avea de bătut covoare. Și unde mai pui că nu scapi nici de dat cu peria pe ele. Iar spre seară ai de șters praful, de făcut lună în baie și de băgat la cuptor ceva bunătăți.

Leu
Zodia LeuAi programate tot felul de activități în aer liber, așa că ai face bine să te îmbraci cu simț de răspundere. Chiar dacă ziua este cald, spre seară temperatura din termometre scade vertiginos. Nu e o idee rea să ai mereu la tine ceva haine în plus. Sau măcar să iei cu tine o sticlă cu tărie.

Fecioară
Zodia FecioarăTe așteaptă o reuniune de familie pe care tu nu o aștepți deloc. Iar te vor întreba toate rudele cînd ai de gînd să faci nunta, dacă ai mai pus cîteva kilograme sau se înșeală ele, dar și ce ai de gînd să faci cu viața ta după ce termini facultatea. Mai rău e însă că nu ai un răspuns la nici una dintre aceste întrebări.

Balanță
Zodia BalanțăTe îndopi cu înghețată astăzi, însă mîine vei regreta fiecare lingură. Vei avea un weekend pe care nu îl vei uita prea curînd. Pastile, fervex, ceai fierbinte, comprese, frecții și cîteva role de șervețele vor dispărea. Dar măcar ai motiv să nu ieși din casă, deci tot răul spre bine.

Scorpion
Zodia ScorpionAjungi acasă și ai tăi te vor pune la o cură de îngrășat. Nu vei scăpa pînă ce nu vei mînca măcar de șase ori pe zi, cu gustări după fiecare masă și cu tot felul de deserturi dulci. Dar, cum ești o prietenă adevărată, vei avea grijă să pui cîte ceva bun deoparte și pentru prietenii tăi, care te așteaptă să te întorci în Iași.

Săgetător
Zodia SăgetătorCauți prietenă care știe să gătească tot felul de preparate tradiționale, ca la mama acasă. Nu simți tu nevoia unei relații, dar te-ai săturat de salam și parizer, iar supa instant parcă nu mai vrea să curgă pe gît. Poate nu ar fi rău dacă ai învăța tu să gătești. Așa ai avea și mai mult succes la agățat.

Capricorn
Zodia CapricornVei ajunge acasă astăzi, unde vei avea parte de relaxare și voie bună. În sfîrșit te vei putea juca cu pisica sau cu celelalte animale de companie, iar cel mai important, vei putea să dormi pe săturate. Iar după ce te vei sătura de toate aceste activități vei avea chef să stai un pic și prin bucătărie.

Vărsător
Zodia VărsătorAi primit cîteva sticle de vin săptămîna asta de la prieteni, dar și cîteva în pachetul de acasă. Cum nu prea ai loc în camera de cămin, ai de gînd să faci loc. Așa că începînd de astăzi, după ce termini cursurile, pui tirbușonul în funcție și te apuci de băut. Pînă duminică noapte e posibil să termini.

Pești
Zodia PeștiAi ajuns la cea mai importantă revelație. Știi cum vei putea să rezolvi toate problemele tale. MAI ADOPȚI ÎNCĂ O PISICĂ!!! Nimeni nu înțelege cum ai ajuns la această concluzie. Nici măcar prietenul tău. Dar nu asta e important. Vor vedea ei că tu ai dreptate. Important este să mai aduci acasă o pisică. Una albă, mică și pufoasă.

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top