Competiție de caligrafie organizată de Muzeul „Mihail Sadoveanu”

Academia de gardă Niciun comentariu la Competiție de caligrafie organizată de Muzeul „Mihail Sadoveanu” 35
Competiție de caligrafie organizată de Muzeul „Mihail Sadoveanu”

Muzeul „Mihail Sadoveanu” din Iași organizează un concurs educațional cu tema „Caligrafii tematice” care va fi susținut în două etape și la care participanții își pot trimite lucrările în perioada 15 octombrie – 16 noiembrie 2018. Provocarea concursului constă în copierea caligrafică, pe foi A3, A4 sau A5, liniate sau veline, pe o singură parte, a unor fragmente, la alegere, din una dintre cele opt cărți propuse, ale căror titluri sînt: „Amintirile căprarului Gheorghiță”, „Povestiri din război”, „44 de zile în Bulgaria”, „File sângerate”, „Strada Lăpușneanu”, „Cocostîrcul albastru”, „Frunze-n furtună” și „Trenul fantomă”.

Lucrarea finală, care trebuie să aibă minimum o pagină, poate fi expediată la adresa „Muzeul Național al Literaturii Române Iași, strada Vasile Pogor, nr. 4, cod poștal 700110, cu mențiunile Pentru Concursul Caligrafii tematice și secțiunea/ categoria de vârstă, sau poate fi depusă direct la secretariatul muzeului. Sînt trei categorii de vîrstă, prima cuprinzîndu-i pe cei cu vîrste între 10 și 19 ani, a doua pe cei cu vîrste între 20 și 40 de ani, iar a treia pe cei cu vîrsta de peste 41 de ani.

Tematica stabilită pentru ediția I a concursului Caligrafii tematice este literatura sadoveniană de război. „Pentru că eu lucrez în muzeul «Mihail Sadoveanu», deoarece acesta are o foarte bogată literatură de război, foarte puțin cunoscută și pentru că anul acesta se împlinesc, în noiembrie, 100 de ani de la mutarea lui Mihail Sadoveanu la Iași ne-am propus să începem cu el, dar proiectul este gîndit așa încît să cuprindă toate muzeele literare din Iași”, a declarat coordonatoarea proiectului, Lăcrămioara Agrigoroaiei, muzeograf la Muzeul „Mihail Sadoveanu” din Iași.
Se vor acorda premii care vor consta în produse de birotică, papetărie, dar și cărți. Premierea va avea loc duminică, 2 decembrie 2018, la Muzeul „Mihail Sadoveanu” din Iași. De asemenea, lucrările declarate câștigătoare la concurs vor fi înrămate și vor constitui o expoziție ce va putea fi vizitată la același muzeu în perioada 2 decembrie 2018 – 15 ianuarie 2019.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top