O altă poveste despre iubire

Ascultă de (la) noi Niciun comentariu la O altă poveste despre iubire 33
tom odell

Puțin diferit de cele precedente, „Jubilee Road”, noul album a lui Tom Odell are nu mai are influențe jazz și chiar dacă pianul rămîne, se pare, instrumentul preferat al artistului, acesta alege să se folosească mai puțin ostentativ de el de această dată. Vocea i se sparge și se fragmentează, dîndu-i voie să se joace, așa cum știe el mai bine, cu accentele dramatice din piesele sale, lungind sunetele pînă cînd vocea-i tremură.
În piesa care deschide albumul și chiar poartă și numele acestuia, se observă că Elton John i-a fost model lui Tom Odell, așa cum și el a afirmat în repetate rînduri, în ceea ce privește muzica, căci, la fel ca și muzica artistului menționat, melodia lui Odell are crescendo frumos, trecînd pe nesimțite de la tonalitate la alta, lăsînd parcă unele versuri în aer, neterminate decît de sunetele pianului. Albumul în întregime trece, fără să-ți dai seama, de la o piesă la alta, de parcă ar fi compuse în așa fel încît să ofere o fluiditate și să nu te poți opri pînă nu termini de ascultat toate melodiile.

E construit ca un tablou chiar și atunci cînd vine vorba de versuri, artistul părînd să închisteze în album atît propria stare de spirit pe care alege să o întrepătrundă cu ceea ce vede în jurul său. Vocea lui, răgușită și cumva plină de regret, pare să ceară uneori îndurarea unei alte persoane, așa cum evidențiază în melodia „You’re gonna break my heart tonight”, piesă pe care pare să și-o cînte singur într-o încercare de confirmare a ceea ce urmează să se întîmple. Într-un contrast atipic, imediat după urmează o melodie care, cîntată jucăuș și acompaniată de trompete și saxofoane, pare să fie o încercare de consolare. „Don’t be so hard on yourself/ You gave it all you had” (Nu fi atît de dur cu tine/ Ai dat tot ce ai avut) cîntă artistul în ceea ce pare a fi cea mai animată piesă de pe album, „China Dolls”.

„Queen of diamonds” este melodia în care Tom Odell și-a dat voie să se folosească de pian de la începutul pînă la finalul piesei, făcînd-o astfel să pară, așa cum ne-a obișnuit din celelalte albume, dar mai ales de la „Another love”, mai melodramatică și lacrimogenă decît ar fi fost dacă artistul s-ar fi folosit doar de voce.
Cel de-al treilea album al artistului, compus din 11, merge pe aceeași linie a muzicii indie-pop, dar reușind totuși să pășească puțin în afara lucrurilor cu care își obișnuise ascultătorii, ajunînd să treacă puțin și în zona folk, făcînd întreaga compoziție să sune ca o baladă.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top