Revistă de 3500 de euro la Politehnică
Academia de gardă 26 octombrie 2009 Niciun comentariu la Revistă de 3500 de euro la Politehnică 0Biblioteca Universității „Gh. Asachi” din Iași (UTI) primește anual cărți în valoare de peste 3500 de euro prin intermediul revistei „Iași Polytechnic Magazine”. Cărțile venite de la edituri cu renume precum Harvard and Mit, Cambridge University sau Press Oxford University Press sînt recenzate pentru publicație de specialiști din diverse domenii tehnice și intră ulterior în patrimoniul Politehnicii.
„Primim toate cărțile prin politica editurilor de «review copy», ceea ce înseamnă că nu le mai returnăm. Ele rămîn în fondul bibliotecii, iar prin recenzie le facem promovare. Nu există un contract scris, este vorba despre bunăvoința editurilor de a ne trimite cărți cu titlu gratuit, iar noi facem cererile fără să exageram, încercînd să acoperim toate specializările tehnice”, a menționat prof. Iuliana Sava, secretar științific la UTI. Recenzentul are dreptul de a împrumuta cartea jumătate de an, cu posibilitatea de prelungire. Cartea revine apoi în bibliotecă, dar poate fi consultată doar în sala de lectură, fie la sediul central sau la filialele corespunzătoare fiecărei facultăți din cadrul UTI. Revista este trimisă bibliotecilor din țară și din străinătate, partenere ale schimbului bibliotecar și editurilor care trimit cu titlu gratuit cărți spre recenzare. O condiție pe care Politehnica trebuie să o îndeplinească este ca recenzia cărții nou primite să ajungă în cel mai scurt timp la editură pentru că aceasta să o poată publica pe site-ul propriu sau într-o broșură. Costurile de tipărire ale publicației sunt modice în comparație cu suma echivalentă cărților primite. „Publicația noastră apare o singură dată pe an, în martie, iar cheltuielile totale pe tipărire, expediere și consumabile sînt de 300 de euro anual, 0,5% din bugetul total al UTI alocat bibliotecii”, a precizat prof. Iuliana Sava. Publicația poate fi citită în versiune integrală pe internet, la adresa www.library.tuiasi.ro/ipm/ipm. html. Următorul număr va apărea în luna martie și va cuprinde recenzii ale cărților apărute în anul 2009.
Maria BURLĂ
Adaugă un comentariu