Studentul fără bunătăți
Pastila de după 26 octombrie 2009 Niciun comentariu la Studentul fără bunătăți 0Bucuriile mici le simți atunci cînd stomacul primește ultima pîrjoală, iar pe gîtlej se prelinge compotul cu căpșuni. Ultima fărîmă de bursă este aruncată pe un „trei în unu”, parțial rece. S-au terminat banii, rafturile din frigider sînt descoperite, le văd rugina pentru prima dată în acest an.
Daniel de la camera 38 nu mai trece pe la noi cu porția de șnițele pentru duminică. „Mi-a pus mama bani pe card, nu mai avem mîncare”. Și vine sesiunea. Și iar nu am timp să îmi prăjesc cartofi cu crenvurști sau să fierb paste pe care apoi le mănînc cu maioneză și ketchup.
Halal studenție! E frumoasă pînă la gaura din buzunar și ultimele minute din Orange. Cînd formezi numărul cu 373 în față și mă zgîiesc la telefonul care se încăpățînează să sune. „Ne pare rău, nu ai suficient credit…” te doare ca și cum ți-ar înfinge un cuțit în inimă. Acum? Cînd urcă sesiunea la etajul doi și te aruncă cu violență din pat drept în zăpada ce-ți intră nemiloasă în oase?
„Hai mamă, sună, te rog eu, mi-e dor”. Mi-e așa un dor! Cursurile mă privesc cu ciudă din orarul atîrnat pe perete, colegii mă sună insistent, mă iau pe sus cu „Da’ ce faci, femeie? Iar te uiți la seriale”? Nu știu ei că Serena din „Gossip Girl” nu mai bîrfește de multă vreme în calculatorul meu. Nu știu ei că laptopul e fără baterie.
Mi s-au agățat poftele de gît ca o cravată de pionier. Vreau plăcinte calde, cu brînză amestecată cu cozi de ceapă verde și mărar. Îmi lipsește biletul de la mama, cu „Scumpa mamii” în capul listei de bunătăți, ascuns în buzunarul lăturalnic al genții de rafie. Două mere roșii și un strugure. Pachetul!
Lina VDOVÎI
Adaugă un comentariu