Cu moartea de 50 de ori în spate

Vinovăția îl apasă precum pi­cio­rul lui Dumnezeu pe cap, iar co­munismul îi stă ca o gheară în gît. Nu s-a putut niciodată lepăda de tresăritul prin somn și nici de zvîc­nitura din ochiul drept. Cînd mer­ge, parcă trage după el un sac iar cînd stă parcă-i un par înfipt adînc în pămînt. Că a ucis 50 de oa­meni din ordinul lui Ceaușescu nu știe multă lume.

Nu s-a ostenit să povestească de frica fantomelor ce-l urmăresc. Noaptea pe după casă și ziua din amintiri. Îl tot în­trea­bă „de ce Costică, ce ți-am făcut noi?”

A fost securist pînă la fundul conș­tiinței, păcatul lui a fost că s-a tre­zit cînd nu mai avea gloanțe în pistol. Era un pistol nemțesc iar într-o lună a doborît 50 de „trădători” de patrie și regim cu el. Ordinul era ordin, iar leafa, leafă. Nu-și permitea să refuze pentru că avea copii și nevastă acasă. A ucis într-o lună cît criminalii din Jilava într-o viață și nu a pățit nimic, dim­po­trivă, a fost considerat un bun to­varăș de partid, unul care execută conș­tiincios. Își amintește că avea de toate pe masă, numai liniște nu. După crime a început să viseze mor­ții și de atunci nici un pomelnic nu l-a mai ajutat.

În Suceava foștii securiști se cu­­nosc între ei și își ascund faptele ca pe un păduche ieșit în frunte. Doar cînd se adună la table în parcu­ri își mai leagă șireturile cu po­vești. După ce-și dau seama că-și amin­tesc prea multe se retrag iar între ei se lasă o tăcere de mormînt. Așa se întîmplă și cu nea Costică cînd este întrebat: „și ce-ai învîrtit la viața matale pe vremea lu’ răposatu’?” „Am învîrtit bles­te­me­le”, pare să răspundă prin ochii plini de albeață. Apoi se uită cu piz­mă la tineret. „Ce știți voi? Sîn­teți zămisliți din durerea noastră, din păcate. Voi sînteți generația care o să ne bage în pămînt cu fanfară”, spune lăcomindu-se la vorbe bă­trînul, de parcă acestea s-ar eva­po­ra și n-ar mai apuca să-și termine gîndurile.

Cum își amintește bunicul de foamete și străbunica de tataia, mort în lagăr, așa se chinuie și el, chiar mai rău. Alții au ucis poate mai mulți oameni nevinovați și cu toate astea nu au nici o mustrare, așa erau vremurile și asta le era meseria. El însă nu poate și cu asta basta. Ar însemna să nu mai fie om, să fie „drac comunist” și după ce regimul a căzut.  

La doi ani după crime a vrut să se sinucidă. Și-a legat ștreangul de gît și a stat așa o oră să-i vină curajul. S-a gîndit apoi la copii și a renunțat. Acum crede că nu s-a sinucis din lașitate, din dorința de a trăi și a muri de moarte bună. Spune că în fața morții omul nu se mai vede cu păcate, crede că are tot dreptul să trăiască, să găsească pretexte de care să se agațe ca un netrebnic. Și ce dacă a ucis? Asta a fost demult și nici acum nu-i dă pace.

Paula SCÎNTEIANU