Afaceri studențești pe banii Uniunii Europene
Academia de gardă 1 noiembrie 2009 Niciun comentariu la Afaceri studențești pe banii Uniunii Europene 1Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) vrea să inițieze tinerii în afaceri. Astfel, 200 de studenți și absolvenți vor putea urma cursurile despre afaceri în cadrul unui centru de antreprenoriat, ce va fi funcțional din acest an în cadrul UAIC. După finalizarea cursurilor, cei mai buni zece tineri își vor putea deschide o afacere, cu ajutorul a 10.000 de lei, din fonduri europene, iar alți 100 de participanți vor primi o bursă de 400 de lei.
Se caută tineri antreprenori
La centrul de afaceri, cu sediul provizoriu la Centrul de Informare Profesională, Orientare în Carieră și Plasament (CIPO), tinerii se vor putea înscrie începînd cu luna noiembrie, studenții în anii terminali, masteranzi și doctoranzi, precum și cei care au absolvit studiile superioare cu maximum trei ani în urmă. Trainingurile vor avea loc în sălile clădirii Romtelecom a UAIC și se vor orienta pe antreprenoriat și pe dezvoltarea de abilități de care are nevoie un tînăr pentru a-și conduce propria afacere, determinate de un sondaj realizat în aceste zile, în rîndul oamenilor de afaceri din Iași și din regiune.
„Este foarte importantă existența acestui centru, mai ales că, potrivit studiilor, 70% dintre tineri sînt interesați de a-și deschide o afacere. Centrul este făcut pentru a le răspunde studenților și absolvenților la întrebări, a le da un imbold și posibilitatea de a învăța de la cei care au reușit în afaceri”, a declarat Diana Niculăeș, consilier educațional la CIPO. Cincisprezece antreprenori locali vor fi mentori pentru cursanții centrului de antreprenoriat. Tot în cadrul proiectului, va fi publicat un ghid despre ABC-ul afacerilor și 250 de suporturi de training pentru cei interesați, care vor fi disponibile la CIPO.
Această acțiune face parte din proiectul intitulat „Centrul regional pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rîndul tinerilor” și presupune organizarea de cursuri de inițiere în afaceri și consiliere pentru tineri în domeniul afacerilor.
În primul an de funcționare, centrul este finanțat cu peste 300.000 de euro, sumă cîștigată în cadrul unui proiect european pe fonduri structurale realizat de CIPO în parteneriat cu AVENSA, o companie ce oferă servicii de consultanță în afaceri și management pentru sectorul privat, public și ONG-uri.
Diana IABRAȘU
Adaugă un comentariu