Cei mai buni au fost din Iași

Academia de gardă Niciun comentariu la Cei mai buni au fost din Iași 0

Șapte distincții au revenit Ia­șu­lui la Gala Premiilor în Educație, des­fă­șurată pe 29 octombrie, la Palatul Par­­la­men­tu­lui din București. Geor­ge Grădi­na­ru, de la Univer­sitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Po­pa” a fost a­les cel mai bun student al anului 2009, iar Io­nuț Tapală, student la U­ni­­ver­si­ta­tea „Alexandru Ioan Cu­za” a pri­mit o men­țiune specială la ca­tegoria „Cercetătorul anului”, ma­rea distin­c­ție la această categorie fiind a­cor­da­tă dr. ing. Gabriela Cîr­jă, de la U­ni­­versitatea Tehnică „Gh. Asa­chi”.

Altă universitate premiată din Iași a fost Universitatea de Arte „Geor­ge Enescu”, prin rectorul său, prof. univ. dr. Viorel Muntea­nu, care a obținut al III-lea loc la ca­te­go­ria „Profesorul anului”.

Premiul pentru elevul anului a ajuns tot la Iași, la Anca Haraga de la Colegiul Național „Costache Ne­gru­zzi”. De asemenea, au mai fost obținute două mențiuni speciale, de către Gabriel Ciobanu, de la In­sti­tu­­tul de Informatică Teoreti­că, la ca­te­­goria „Cercetatorul anului” și de că­tre Colegiul Național „Mi­hai E­mi­­nescu”, la categoria „Școala anului”. Gala Premiilor în Educație a fost organizată de Fundația „Dinu Patriciu”, iar în concurs s-au putut în­scrie începînd cu 27 septembrie, elevi, studenți, profesori, organizații ne­guvernamentale, instituții de în­vă­ță­mînt de stat și private din toată țara. Cîș­tigătorii celor patru mari categorii „În­vățămînt preuniversitar”, „În­vă­ță­mî­nt universitar”, „Cer­ce­tare” și „Organizații negurvenamentale și proiecte” vor primi premii în valoare totală de 200.000 de euro.

Diana IABRAȘU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top