De frica lui Costică

Dacă fratelui i-a plăcut cartea, lui Costică îi place munca. Și e atît de in­ventiv și priceput în ale curții că niciodată nu i-a lipsit ceva de la masă. Cu ajutorul serei improvizate din ce­lo­­fan și grinzi de lemn are legume proas­pete și-n sezonul rece. Înăuntru totul este minuțios aranjat: cîte două rînduri pentru fiecare sortiment: ardei gras, ardei roșu, capia, iute, ceapă, ro­șii sau castraveți.

Carne are de toate felurile. A construit cîte un grajd pentru porci și capre, două cotețe pentru păsări și un adăpost pentru iepuri. Friptura de ie­pu­re îi place în mod special, iar blana le-o vinde pielarilor, de la care mai pri­mește cîte-o căciulă de iarnă.

De vreo doi ani își ridică o casă no­uă, în deal, în partea de sus a gră­dinii. „Îmi fac vilă”, se laudă tuturor rudelor. „Bucătăria jos, aici un dormitor și sus mansardă, unde o să im­pro­vizez un bar din ăla cu spoturi, ca-n filme”, continuă bărbatul. La fel de priceput e și la mașini. A scos piese de pe două Skoda vechi ca s-o facă pe a treia să meargă, și-o conduce mai bine decît orice „șmecher cu bem­veu”. Chiar dacă merge pe bază de înjurături și-i trebuie cel puțin o ma­mă și doi sfinți ca să urce pînă-n deal.

Deși sînt mulți prin zonă, n-a avut niciodată probleme cu vreun cîine. „O dată să răcnesc la ei și să-i vezi cum fug”, povestește Costică. În rest, tot satul îi știe de frică. Ion a’ lu Ră­co­reanu e cel mai pățit. Acum cî­ți­va ani se certau, răcnind unul la ce­lălalt de-i auzeau toți vecinii. Ion țipa din curtea sa, unchiu’ din capătul uli­ței, de pe dealul din care scotea lut pentru chirpici. Discuția s-a terminat cînd Costică, nerăbdător să-și termine treaba, și-a dat jos pantalonii și i-a întors spatele lui Răcoreanu: „Ce, nu ți l-a arătat maică-ta niciodată? Lasă că ți-l arăt eu acum”!

Ioan STOLERU