România de ciocolată. Diaspora, răsfățată de Centenar

De Centenar am găsit o Românie de ciocolată. Trona la propriu pe o masă a belșugului în holul somptuos al Ateneului din București, în seara Galei 100 pentru Centenar, organizată de Ministerul românilor de pretutindeni (MRP) pentru a premia „100 de români de succes, adevărate modele de conduită și implicare în păstrarea și promovarea identității naționale peste hotare”. Citatul e din programul serii festive, iar gala, la care a participat premierul Viorica Dăncilă, a fost transmisă în direct la televiziunea publică.

Pe lîngă oficialități din guvernul României, la invitația MRP s-au aflat în sală unii dintre laureați și, invitați privilegiați într-un tur de presă cu ocazia Centenarului între 28 noiembrie și 2 decembrie, 24 de jurnaliști români și membri activi din mediul asociativ al diasporei din țări precum Anglia, Belgia, Canada, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Spania. „Smulși” de bună voie și cu mare curtoazie de ziua României centenare din societățile occidentale unde trăiesc și unde românismul e la cote rarefiat normale, invitații au plonjat vertiginos într-o baie hiperconcentrată de patriotism în trei culori. Pe un traseu al unor autentice valori fondatoare de mai multe sute de ani precum Curtea de Argeș, Târgu Jiu, Lainici, Densuș, Alba Iulia, supradoza de patos patriotic a acționat legitim ca un narcotic de șoc, cu efect euforic. România e, nu-i așa, de ciocolată, iar stop cadrele pentru o reîndrăgostire pe loc de țara care n-a uitat să te cheme la ziua ei fără șir. Așadar, în carnetul de drum inițiatic pentru un român din lumea largă dedulcit la un periplu memorial și afectiv treci cu bucurie: siropul de busuioc de la mănăstirea Lainici, făcut de călugări; amurgul și spuza de zăpadă din jurul Coloanei infinite, la prima întîlnire cu scara spre cer, cum o numea Brâncuși; clopoțeii din streșinile Mănăstirii zidite de Meșterul Manole, care sunau cînd hoardele dușmane făceau să vibreze ținutul de pe Argeș în jos; Sfînta Duminică de pe stîlpul pe jumătate piatră tombală romană de la biserica din Densuș; vînzoleala autentică din Cetatea Albei, cu un fabulos happening al straielor istorice, purtate pentru centenar de familii venite de la Craiova sau din Vatra Dornei, de la Bălți sau din Timișoara; sutele de steaguri în lumina sticloasă ținute de mîini înmănușate sau roșii de ger.

Un răsfăț colosal și o uriașă butaforie patriotică. Peste tot am fost primiți de primari încinși cu eșarfe tricolore, ni s-au strîns mîinile viguros, am fost omeniți și flatați – diaspora e cu noi! Ne-am lăsat alintați, fiii risipitori au fost tratați regește, doamna ministru al Românilor de pretutindeni ne-a servit la masă, ne-a fost ghid și noi i-am fost suită. Ne-a deschis bunăoară drumul, înaintea altor grupuri de români, spre Sala tronului de la Alba Iulia unde e gravată proclamația unirii de la 1 decembrie 1918. E la fel de adevărat că Natalia Intotero ne-a însoțit autocarul în înaintarea sa lentă spre cetate, fără să scoată girofarul, fără să depășească arogant șirul celorlalte mașini pline cu români. Jour de Fete nationale oblige, ne-am complăcut în această retorică naționalistă efervescentă, asistînd la un exercițiu de seducție la pachet, calibrat potrivit imaginarului de acasă despre coardele sensibile ale celor plecați. Spre exemplu, din play-list-ul spectacolului de la Ateneu n-au lipsit Treceți batalioane române Carpații, Așa-i românul și alte hituri simbolice de gen, intonate cu vocile lor de semizei de Marcel Pavel și Ianna Novac. Am vibrat, desigur, autentic, la puritatea viorii din balada lui Ciprian Porumbescu interpretată de Gabriel Croitoru și de Orchestra Națională Radio. În programul general al celor trei zile am remarcat însă absența desăvîrșită a unui discurs artistic contemporan deschis spre alte genuri. România mare și modernă înseamnă și voci, vibrații de azi ale jazzului sau rockului românesc, ca să nu mai vorbim de filmul românesc, efervescent și surprinzător, cu un titlu recent prezent pe afișele Bucureștilor, ocazie unică pentru diasporeni să fi putut vedea Moromeții…

Una peste alta, marele cîștig al acestei invitații de presă făcută generos de MRP cu ocazia centenarului a fost faptul că România diasporenilor jurnaliști sau organizatori de evenimente a coborît deodată de pe rețelele sociale, ne-am spus unii altora proiectele privindu-ne în ochi, admirîndu-ne pe viu eforturile de a promova sau de a reflecta viața românilor plecați, dincolo de like-uri virtuale, necesare și ele cînd astăzi o bucățică bună de România e la Londra, Paris, Roma, sau Ottawa….

Dicționar de centenar: cel mai frumos cuvînt din limba română

Patria celor plecați rămâne – o spun poeții – limba originilor. I-am întrebat așadar pe colegii mei din patru zări care este pentru ei cel mai frumos cuvînt în limba română. A rezultat un microdicționar de Centenar sui generis, legitim patetic. Răspunde inclusiv gazda care ne-a adus împreună între granițele României mari, Natalia-Elena Intotero, ministrul Românilor de pretutindeni.

Cristina Mihai, Canada: palimpsest. Un cuvînt cu o muzicalitate deosebită, care poate îngloba în el toate înscrisurile din ADN-ul nostru, acele rădăcini care ne fac să ne fie dor și care dor cînd ne îndepărtăm prea mult de ele. Conține duioșie, o combinație de fragilitate, dăruire și rezistență.

Liviu Hopârtean, Belgia: e o expresie pe care o aud doar în România, cînd mergem la Olănești, eu și soția mea. Noi sîntem acolo belgienii din capul satului.

Ionela Van Rees-Zota, Germania: codru, grai

Iulia Sandra Vîrsta, Italia: am fo, și-om si. Este motto-ul maramureșenilor, expresie care ne-a însoțit de-a lungul veacurilor, la bine și la greu.

Cornel Radu-Loghin, Belgia: demnitate

Carmen Drăghici Hopârtean, Belgia: izvor, din expresia a se întoarce la izvoare. La Olănești tot pămîntul e împînzit de izvoare.

Bogdan Cronț, Anglia: anafură

Andrei Fechete, Irlanda: ‘mnezo, mirific

Sergiu Balaban Duca, Italia: pită

Ion Bălan, Spania: tată, mamă, bunic, bun

Gelu Vlașin, Spania: infinit. Sîntem ceea ce iubim și ne purtăm rădăcinile în suflet, deci în infinit.

Aida Vâlceanu, Franța: văzduh

Camelia Jumătate, Italia: te iubesc

Cornelia Crâșmaru, Italia: sobă

Ciprian Apetrei, Franța: ghidușie. Nu i-am găsit echivalent în altă limbă. Ghidușii pot face doar în limba română. Ca ploieștean, ghidușiile vin din joaca de-a cuvintele, este un mod de a vedea lumea printr-un filtru vesel. Zîmbesc ghiduș, deci exist.

Costel Pletosu, Spania: speranță

Trei motive de întors acasă, cu Natalia Intotero, ministrul Românilor de pretutindeni

Cel mai frumos cuvînt în limba română?

Natalia Intotero: România este pentru mine cel mai frumos cuvînt în limba noastră frumoasă, armonioasă, alta nu găsim.

Trei motive pentru care ar trebui să ne întoarcem acasă?

Dragostea pentru țară, iubirea pentru pămînt, apropierea față de toți cei dragi și de tot ce înseamnă simbolurile noastre. Există o categorie care au plecat pentru carieră, dar marea majoritate a românilor nu a plecat de bine din țară. Mi-aș dori ca toți românii care și-au dorit să revină acasă să ajute la bunăstarea țării, după ce au făcut cinste României noastre.

De cine are nevoie România azi?

Începînd de la muncitorul simplu și pînă la ingineri, profesori, medici, fiecare înseamnă foarte mult pentru România.

În loc de concluzii, o felie de tort

De Ziua Națională a României și la o sută de ani de la momentul istoric al unificării statului modern, ni s-a servit cu generozitate o Românie de ciocolată, ideală și un pic prea dulce. Desigur, acest periplu memorial simbolic și acest discurs al autocongratulării își au rolul lor în momente de emoții festive de calibru național, e un ritual necesar, o proiecție benefică în imaginarul colectiv. Raporturile diasporei de azi cu țara de origine sînt de aprofundat însă dincolo de glazură, unde ingrediente nu o dată tensionate dau alt gust pîinii de acasă. Un congres al diasporei, cu analize lucide și mai puțin autoflatante, ar fi necesar alături de alaiurile emoționante prin România centenară.

de Cristina HERMEZIU, jurnalist român, stabilit în Franța.

În drum spre Alba Iulia

La Alba Iulia

Natalia Intotero la Alba Iulia

Coloana Infinitului

Catarg „Pe aici nu se trece”, la graniţa satului Vulcan