„Liniște! Sîntem la bibliotecă!”

Este marți, 15 ianuarie 2019, iar în Aula Bibliotecii Centrale „Mihai Eminescu” încep să se adune grupuri de elevi, bătrîni îmbrăcați cochet și studenți cu ochii mari care privesc în jur și par că vor să cuprindă cu privirea toată agitația din sală. Ziua lui Mihai Eminescu și Ziua Națională a Culturii au fost sărbătorite în biblioteca în care poetul a fost director. Evenimentele desfășurate stau sub numele „Eminescu – poezie și muzică” și reușesc să mențină zîmbetul oamenilor prezenți, timp de o oră și jumătate.

După conferința susținută de Andreea Mironescu, în care a fost discutată viața poetului și motivele pentru care acesta este considerat cel mai mare poet din România, pe scenă urcă pe rînd elevi de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” care cîntă la percuție, corn și flaut. Prima este Maia, elevă în clasa a șaptea, iar cînd începe să bată ușor cu bețele în percuție, instrumentul format din mai multe tuburi, scoate niște sunete care îi fac pe cei din sală să zîmbească cu sau fără voia lor. Îmbrăcată în negru, și cu părul blond adunat într-o coadă la spate, Maia se lasă de pe un picior pe altul cînd se apropie de sfîrșitul melodiei, iar la final face o reverență către profesorul ei ce este în sală și o aplaudă emoționat. După ce Maia coboară repede de pe scenă, urcă Vlad, un băiat mic de statură, îmbrăcat și el în negru, dar care cîntă la percuție o melodie mult mai ritmată față de cea cîntată de colega sa. Are părul negru și un breton lung care îi cade peste ochi în timp ce lovește, parcă supărat, cu bețele peste instrumentul impunător.

Momentul care a captat atenția tuturor este acela cînd un cvartet de flaut începe să cînte. În cîteva secunde în aulă se face liniște, iar niște telefoane răsar timid și încearcă să surprindă cîteva note din „Spărgătorul de nuci”. În continuarea cvartetului urmează un sextet de alamă format din mai multe trompete și un trombon. Elevii care pînă acum se uitau curioși după profesoarele lor, au uitat de ele, iar timp de zece minute pare că nimeni nu se mai mișcă pe scaunele de lemn. Imediat după momentul muzical școlarii și-au pierdut răbdarea și au plecat crezînd că profesorii nu îi văd. „Am maine oră cu ei, discutăm atunci”, spune o femeie cu părul blond și cu ochelari cu ramă neagră.

Bubuituri, chiuieli și rîsete se aud de pe hol, apoi în aulă intră în mare veselie un grup de tineri. Pentru un moment nimeni nu știe ce se întîmplă, dar ei se opresc în mijloc și încep să recite versurile lui Eminescu. Prezentatorul evenimentului lămurește repede situația – „dacă nu ar fi fost poet, Eminescu ar fi rămas la prima sa iubire: teatrul”. Tinerii urcă pe scenă și găsesc cîteva haine vechi, un sacou, rochii lungi cu dantelă, pălării, un frac, și o carte plină cu poezii. Doi băieți încep să citească, iar restul trupei de teatru de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași pun în scenă ceea ce aud. Actorii au creat un colaj din mai multe versuri scrise de Eminescu și au dat viață unei povești de dragoste, dar și unei nuvele amuzante, scrisă tot de Eminescu, în care este prezentată viața unui preot, a dascălului, dar și a unui om simplu de la țară.

Cînd studenții termină piesa de teatru, ies de pe scenă rîznd puternic și chiuind, dar din spatele lor țipă un băiat: „liniște! Sîntem la bibliotecă”, iar aceștia pleacă prin mijlocul încăperii șoptind și cerîndu-și scuze către oamenii din public care îi aplaudă în picioare.

Sursă foto: www.bcu-iasi.ro