Vindecați de normalitate
Mai plați ca ecranul 8 noiembrie 2009 Niciun comentariu la Vindecați de normalitate 2Cine nu ar vrea să fie erou? Măcar pentru o zi. Cine nu-și închipuie cum e să zbori cînd vrei să ajungi mai repede la locul de muncă sau să citești gîndurile șefului, în momentul în care se uită pe sub ochelari la tine? Antena 1 ne-a prezentat un astfel de Superman sau mai bine zis, mai mulți ca el.
Din vară, postul a început să difuzeze unul dintre cele mai vizionate seriale din Statele Unite ale Americii: „Heroes”. Personajele sînt de fapt oameni simpli care, în urma evoluției rasei umane, ajung să dețină o varietate de superputeri, motivate printr-o așa zisă printr-o mutație genetică.
Așa cum serialul e făcut pe tărîmul tuturor posibilităților, acțiunea se desfășoară în mare parte în New York, iar scopul acestora este, în mod inevitabil, salvarea lumii. Acțiunea e construită în jurul fiecărui personaj și a destinelor acestora. De la simpaticul japonez Hiro, care poate opri timpul, sau naivul Peter, care descoperă în salvarea lumii țelul vieții sale, pînă la Claire, majoreta care încearcă (în mod repetat) să se sinucidă, pentru a vedea dacă poate avea răni care se regenerează instant. Aceștia se întîlnesc pentru a duce la bun sfîrșit munca pe care au început-o părinții lor (bineînțeles, la rîndul lor niște „eroi”). Pe cealaltă parte a baricadei se găsesc personajele negative. Există o agenție, care folosește ca apanaj o fabrică de hîrtie, și care îi urmărește pe tinerii cu „har”, pentru a-i închide într-o celulă. Cu scopul aparent de a-i proteja de ei însiși și de cei din jur.
Dușmanul numărul unu este Sylar, fiul unui ceasornicar din New York, care își poate da seama cum funcționează puterile celor din jurul său și, omorîndu-i, reușește să le ia asupra sa.
În jurul acestora gravitează profesorul Mohinder Suresh, care vrea să vină în ajutorul celor care își descoperă puterile, dorind să îi învețe cum să le controleze și să caute un leac. Chiar dacă serialul este considerat ca fiind parte a genului science fiction, reușește să îmbine elementele fantastice din cărțile de benzi desenate cu trăirile oamenilor obișnuiți. Cu toate acestea, ne este greu să credem că o familie cu tatăl, un fost pușcăriaș, care poate trece prin pereți, o mamă care poate ridica tiruri cu o singură mînă și un copil „prieten”cu aparatele electronice ar avea probleme cu banii.
Cătălin HOPULELE
Adaugă un comentariu