Bernabeu, cucerit de catalani într-o săptămînă

Scor la pauză Niciun comentariu la Bernabeu, cucerit de catalani într-o săptămînă 31
Bernabeu, cucerit de catalani într-o săptămînă

Fenomenul „El Classico” s-a consumat pentru a doua oară într-o săptămînă, urmînd în bună măsură scenariul clasic al derby-ului spaniol. Messi pe de o parte i-a trimis pe Kroos și Casemiro, de cîte ori a fost nevoie, după semințe, iar Ramos, ca un bun creștin, a încercat să-i arate de mai multe ori calea spre vestiare lui Messi, pe care l-a faultat pe unde l-a prins.

Solari, antrenorul Realului, a făcut primul 11 lăsîndu-l din nou pe bancă pe Marcelo, care se pare că, sub geaca aia groasă pe care o poartă pe bancă, e îmbrăcat deja în tricoul lui Juventus, unde Cristiano îi ține locul călduț pe banda stîngă a „bătrînei doamne”. În privința abordării jocului, Realul are carențe mari de identitate în teren, nu știi dacă joacă pe contra-atac sau mizează pe cartea posesiei, e o struțo-cămilă care nu face decît să-l decridibilizeze pe Solari. E drept că trupa patronată de Florentino Perez are în echipă o suită de jucători care au cîștigat de trei ori la rînd Liga Campionilor, un lucru ne mai făcut pînă acum, iar această cădere era pe undeva inevitabilă.

Barcelona, cu Valverde la cîrmă, are însă evoluții solide pe tot parcursul acestui campionat, pentru că încă și-a păstrat identitatea și abordarea bazată pe posesie. Iar pe lîngă asta, la aspectul transferurilor, catalanii stau mult mai bine. În afară de Coutinho care nu s-a adaptat mai deloc la stilul de joc, celelate transferuri au adus un plus evident echipei. Messi și Suarez în continuare sînt motorul echipei, pentru că pe lîngă faptul că trag 2-3 jucători după ei, reușesc deseori să creeze panică în defensiva adversarilor.

Meciul a fost în multe privințe o reeditare a meciului decisiv din cupă dintre cele două rivale de acum o săptămînă, unde Realul a avut ocazii foarte bune de poartă, însă Barcelona a fost cea care a marcat. De data asta doar o singură dată prin Rakitic, care a împrumutat o scăriță de la colegul său purtător de numărul 10 și a marcat golul decisiv încă din minutul 26. Iar în curtea lui Real, Viniciusa fost printre singurii din echipă care a pus constant presiune în flancul stîng și a ținut să arate că la 18 ani este un titular indiscutabil în echipa „los blancos”.

Sezonul acesta pare că aparține total catalanilor, care și-au scos rivala din cupa Spaniei cu un scor de neprezentare, iar în campionat este la 12 puncte distanță de Real, a treia cea mai mare diferență de scor din istorie între cele două. Liga Campionilor a rămas singura pistă din acest sezon pentru „los blancos”, o pistă șubredă avînd în vedere meciul dificil din tur cu puștii lui Ajax, care au scos în relief multe găuri în defensiva campioanei Europei.

Autor:

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top