Instrumente magice din lemn de Mikea
Șoc-șoc-groază! 8 noiembrie 2009 Niciun comentariu la Instrumente magice din lemn de Mikea 2Concertul anunțat pentru 5 noiembrie, de la ora opt și jumătate a întîrziat să înceapă. Deși intrarea a fost liberă la concertul trupei din Madagascar, nici ritmurile exotice, nici imaginea lemurianului King Julien, devenit între timp DJ, nu au reușit să atragă publicul ieșean în număr suficient cît să umple sala „Gaudeamus” a „Casei de Cultură a Studenților din Iași”.
Pînă să cînte muzica am aflat povestea artistului, în ediție bilingvă – româno-franceză. Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural Francez, făcînd parte din festivalul-concurs național studențesc de muzică ușoară „Iași Music Star”.
Theo Rakotovao este chitarist și provine dintr-o regiune amenințată cu despădurirea, pe numele ei Mikea. În 2003 a fondat grupul ce poartă numele poporului izolat din sudul Madagascarului. De atunci a plecat în Europa în tentativa sa de a trage un semnal de alarmă asupra tăierii abuzive a copacilor și pentru a-și promova albumul cu cîntece populare africane. Produs cu spijinul Radio France International, albumul a primit premiul Decouvertes în 2008.
Incantație studențească
Odată ce vorbăria și fumul menit să creeze suspans au fost epuizate, a apărut pe scenă Theo, cu o chitară mică și dreptunghiulară cu patru coarde – beko, după cum îi spun ei. A cîntat o baladă pentru început, de dragoste pesemne, dată fiind emoția cu care a trăit-o. Pentru public însă n-a fost important despre ce anume cînta, ci felul în care o făcea. Dintr-un dialect african ce aduce cu japoneza, avînd în vedere abundența de „ț”-uri, n-am putut distinge decît „tu mami, tu mami, tu mami, zori au sumani”, un refren ritualic, incantat, cu distincte influențe tribale. Oricum, la final, după două secunde de liniște profundă dictate de intonația artistului, sala a izbucnit în aplauze.
Voodoo pe ritmuri africane
Pentru a doua melodie și-a făcut apariția și restul trupei Mikea. Mai precis percuționistul cu freza afro, cu tube africane lîngă setul normal de tobe, apoi cel de la chitara acustică cu freza afro, copii leite ale solistului Theo și basistul formației, un madagascarian cu o ciupitură de coarde ieșită din comun.
Cei patru au zîmbit încontinuu pe parcursul călătoriei virtuale către tărîmul lor natal, iar spre final Theo și-a luat ocarina de la gît și a început să-i zică „din fluier”. A ieșit o baladă africană de jale pe care și baciul moldovean ar fi fost invidios. Însă, în ciuda ritmurilor vesele și triste reunite în aceeași melodie, lumea a început să părăsească sala. „Sună foarte frumos, dar e aceeași linie melodică, mă plictisește”, s-a auzit din sală de la vreun spectator grăbit spre meciul Stelei. Într-adevăr, melodiile parcă au semănat unele cu altele, însă diferențele dintre ele au fost făcute de instrumentele tradiționale, care mai de care mai ciudate.
Ceva ce semăna cu o coajă de rodie imensă cu o gaură în ea, lovită ritmic, a devenit un fel de dubă; un băț umplut cu pietre mici a dus cu gîndul la vechii șamani, iar alte două bețe lovite între ele sub microfon au completat atmosfera unui spectacol de voodoo modern. La fel am bănuit și că „nini”, cuvîntul repetat obsesiv, devenit laitmotiv al concertului, nu poate însemna decît natură. Mai ales că artistul și-a prezentat în franceză, o altă melodie drept un cîntec despre despăduriri, securitate și dragoste pentru ceea ce ne înconjoară. Ultima melodie a fost cîntată pentru doar o jumătate de sală, acea jumătate care apucase să se îmbarce la bordul vaporului de Madagascar, spre a descoperi exotismul din colțul uitat de lume și ritmurile primare ale junglei africane, aduse în zilele noastre.
Alex VARNINSCHI
Adaugă un comentariu