Byron și publicul îmbrăcat în rochițe roz

Șoc-șoc-groază! Niciun comentariu la Byron și publicul îmbrăcat în rochițe roz 89
Byron și publicul îmbrăcat în rochițe roz

Printre cănile aburinde cu cafea aromată, sucuri colorate şi supe cremă, se zăresc zeci de copii care se joacă prin localul Acaju. Aici au ajuns sîmbătă, 16 martie, de la ora 13.00, membrii trupei Byron, care după ce și-au aranjat instrumentele au vorbit cu cei prezenţi. În încăperea luminoasă, cu pereţi vopsiţi în galben şi turcoaz, părinţi cu princhindeii lor mişună pe scările din local pentru a găsi cel mai bun loc. Înainte de a începe spectacolul, părinţii îşi hrănesc copiii cu supele primite de la bar,iar în timp ce unii dintre ei se aşază pe scările interioare care duc spre balcon, alţii aleg podeaua localului şi aşteaptă ca trupa să înceapă spectacolul. Copiii nu par încîntaţi de sunetele foarte puternice, își pun mînile la urechi şi se strîmbă, iar unii dintre ei au căşti pentru protecţie la sunete puternice. Treptat, încep să se obişnuiască cu atmosfera şi sorb zgomotos din paie, se joacă sau aleargă unul după altul pe lîngă bar.

Deşi este trecut de prînz, solistul trupei, Dan Byron, deschide evenimentul spunînd tuturor „bună dimineaţa”. Ca răspuns, în jurul scenei, fetiţe cu tutuuri roz şi băieţei în cămăşi colorate, se așază cuminţi şi dau din cap pe ritmul muzicii. „Ne bucurăm că v-aţi adus copilaşii aici, o să facem grădiniţă din Acaju”, spune Byron zîmbindu-le tuturor. Un bărbat cu marsupiu la piept dansează şi fredonează o dată cu solistul versurile melodiei „Ţara mea”.„Bă, eu nu ştiam de Byron, dar acum îmi plac la nebunie”, se aude vocea unei fete printre puţinele telefoane care îi filmează pe cei cinci membri ai trupei.„Nu-ţi face griji pentru nimic în univers/ Mîine vom rîde de azi”, sînt versurile care se citesc pe buzele spectactorilor din faţa scenei improvizate, iar fiecare îşi priveşte partenerul şi zîmbeşte. În timpul piesei,un băieţel vrea să urce alături de trupă, însă este oprit la timp de tatăl său careeste lîngă el. Agitaţia din jur nu este acoperită nici de acordurile puternice la chitară şi nici de versurile piesei „Continuum”.

„Nu am cîntat niciodată la prînz, ar trebui să facem asta mai des”, spune solistul publicului la jumătatea spectacolului, iar toţi îi zîmbesc în timp ce îşi beau cafeaua sau paharul de vin.Ca o dovadă a acestui fapt, chitaristul Dan Georgescu întrerupe o melodie spunînd că a greşit. „Îmi pare rău, încă sînt drogat”, adaugă el, iar unii părinţi, dar şi puţinii tineri care se aflau în încăpere, au izbucnit în rîs. Treptat, copiii îşi pierd din răbdare, iar mulţi părinţi ies să se plimbe cu cei mici pînă cînd aceştia se calmează, lăsînd localul aproape gol. „Hai să mai cîntăm şi de pe la alţii, că de la noi am cîntat destul”, spune Byron publicului după un moment de pauză, iar versurile melodiile „If I get high” a trupei Nothing But Thieves răsună în Acaju. Puţini dintre spectatori cîntă alături de trupă, iar aceştia revin la melodiile lor, care sînt mai apreciate. „O rază te alintă pe furiş în pijama/O oază în deşertul necuprins din camera ta” cîntă toţi cu copii la piept şi legănîndu-se de pe un picior pe altul, sperînd că vor reuşi să îi adoarmă.

Text scris de Ioana DOLEANU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top